Aeroportul Cioca, de pe Calea Torontalului din Timișoara, este în derivă. Societatea Aviația Utilitară este în impas, nu mai sunt bani, iar aerodromul de la marginea Timișoarei își trăiește ultimele clipe de viață, deși, practic, este în moarte clinică. Sau va fi resuscitat? Consiliul Județean Timiș, acționar unic al Asociației Aviația Utilitară, vrea să salveze acest aerodrom și cu ajutorul specialiștilor din domeniu.