Zona Arcului de Triumf din Bucureşti este, la fel ca în fiecare an de 1 Decembrie, locul de defilare al militarilor români. Anul acesta, de Ziua Naţională, parada militară este de-a dreptul fastuoasa, fiind cea mai grandioasă din ultimii 23 de ani. Mii de soldaţi, sute de vehicule militare şi zeci de avioane fac deliciul românilor veniţi să vadă parada.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au făcut mai multe percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, în cadrul operațiunii „JUPITER”. Ancheta vizează trei cauze penale în care mai mulți administratori de firme sunt suspectați că nu ar fi plătit la timp taxele și contribuțiile datorate statului, prejudiciul total fiind estimat la peste 2,5 milioane de lei.
România
Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Punctul temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, care leagă Timișoara de Zrenjanin, va fi redeschis în această vară pentru pietoni și bicicliști, în mai multe intervale stabilite între lunile iunie și august. Într-unul dintre aceste weekenduri, traversarea va fi permisă și pentru ambarcațiuni.
Capitală Culturală
Fundația JECZA din Timișoara lansează ediția a treia a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului, un concurs dedicat artei contemporane, care oferă un premiu de 8.000 de euro pentru cea mai bună lucrare de artă publică.
Ştiri din Timiș
Evenimentul organizat astăzi, 12 iunie, de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, a adus un număr record de donatori încă din prima parte a zilei. Peste 100 de persoane au donat deja sânge după doar două ore de la începerea programului.
Ştiri din Timiș
Primele autobuze electrice de mici dimensiuni achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara cu fonduri europene intră în circulație începând de luni, 15 iunie.
Ştiri din Timiș
Investițiile finanțate din fonduri europene prind tot mai mult contur în vestul României. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a efectuat plăți de peste 250 de milioane de euro către beneficiarii Programului Regional Vest, atingând astfel ținta minimă de absorbție stabilită de Comisia Europeană pentru acest an.
Ştiri din Timiș
VIDEO. Prima lună de lucrări pe viitoarea Centură Timișoara Vest. Cum se descurcă antreprenorul turc
La o lună de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi. Constructorul lucrează la stabilizarea terenului, podețe și structuri, în timp ce cercetările arheologice au fost finalizate în șase situri. Pe șantier sunt mobilizate peste 200 de persoane.
1