Primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a decis să nu mai candideze pentru al cincilea mandat în fruntea administraţiei municipale. Candidatul pentru funcţia de primar al Timişoarei, din partea PNŢCD, va fi Adrian Orza.
Primăria Timişoara a pus, miercuri, piatra de temelie la un nou incubator de afaceri în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. În prezenţa prezenţa ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat demararea lurcărilor la investiţia în valoare totală de peste 19 milioane de lei, situată pe strada Circumvalaţiunii din Timişoara.
Vechea dispută dintre Marian Iancu, şeful FC Politehnica Timişoara, şi Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a inflamat brusc marţi dimineaţa, după ce un cotidian de sport central a publicat stenogramele discuţiilor purtate la FRF după retrogradarea celor de la Poli şi de la Universitatea Craiova.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza, împreună cu directorul Direcţiei de Mediu a primăriei, Vasile Ciupa, au ieşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe străzile din municipiu pentru a inspecta cum decurg lucrările de deszăpezire. La final, Orza a afirmat că societăţile plătite să deszăpezească Timişoara, Retim şi SDM, au făcut maximum posibil cu utilajele şi oamenii pe care îi au la dispoziţie.
La Timişoara ninge necontenit şi se circulă în condiţii de iarnă. Chiar dacă mulţi şoferi sunt nemulţumiţi de modul în care s-a făcut deszăpezirea şi spun că n-au prea văzut utilaje pe drumuri, viceprimarul Adrian Orza, cel care gestionează această activitate la vârful primăriei, spune că nu are ce să le reproşeze societăţilor responsabile şi că se circulă destul de bine. De sâmbătă vin ”întăriri”: 150 de deţinuţi!
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2