Un fost ministru al educatiei, in proces cu actualul titular al postului! Ecaterina Andronescu, initiatoarea unui proiect de lege care prevede inscrierea la facultate fara bacalaureatul luat, anunta ca il va da in judecata pe Daniel Funeriu, care a afirmat ca se urmareste obtinerea de bani pentru PSD din "fabrici de diplome".
Anul universitar vine cu veşti proaste pentru studenţii care au de gând să facă doctoratul la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timisoara. Conducerea universităţii a decis să crească taxele de la 5.000 de lei la 7.000 de lei. UMF a fost clasată de Ministerul Educaţiei în cea de-a doua categorie valorică a universităţilor, iar în acest an Ministerul Educaţiei finanţează mai puţine locuri la doctorat decât în 2010.
1040 de locuri de la bugetul de stat şi altele 2600 cu taxă sunt disponibile studenţilor care vor să facă master la Universitatea de Vest din Timişoara. Concursul de admitere are loc în perioada 19-28 septembrie.
Numărul mic de candidaţi promovaţi la examenul de bacalaureat din acestă sesiune lasă mii de locuri libere în universităţile din Timişoara. Activitatea profesorilor universitari va fi şi ea afectată, astfel că rectorii caută soluţii pentru a acoperi golul lăsat în urma dezastrului de la bacalaureat. Leafa unor profesori dar şi activitatea lor vor avea de suferit.
Emoţii mari pentru candidaţii care s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara. Aproape 1.000 de candidaţi sunt examinaţi miercuri la patru specializări şi concurează pe 445 de locuri. La Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie concurenţii susţiun examenul de admitere, în vreme ce la Tehnică Dentară candidaţii susţin un test practic eliminatoriu.
Turism
Cazare la 14 grade Celsius, coridoare întunecate, efecte sonore înfiorătoare și dușuri cu temporizator de 30 de secunde. Nu este scenariul unui film, ci oferta turistică a buncărului 10-Z din Brno, un fost adăpost antiatomic transformat în hostel și obiectiv turistic.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.