În urma activităţilor desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, cu avizul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune faţă de A. H., de 29 ani, din Maşloc, judeţul Timiş.
Consilierii locali din Timişoara nu respectă legea care stă la baza activităţii lor: Legea administraţiei publice locale. Este concluzia Asociaţiei Pro Democraţia, care a aflat că în anul 2013, niciun consilier nu şi-a depus raportul de activitate, aşa cum era obligat de legea amintită. Situaţia este ceva mai bună, dar nu perfectă, în Consiliul Judeţean Timiş.
De acum înainte, medicii de familie vor raporta toată activitatea exclusiv electronic. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a reuşit să informatizeze complet activitatea cu furnizorii de servicii medicale, din asistenţa medicală primară, eliminând astfel raportarea pe hârtie.
Luni s-a împlinit un an de la alegerea lui Nicolae Robu în funcţia de primar al Timişoarei. Un an în care timişorenii au auzit despre sisteme de parcare ca-n San Francisco sau parcări pe verticală după brevet sud-coreean, despre pasaje subterane ca pe Champs Elysees, despre cum 2013 va fi „anul startării marilor proiecte” şi mai nou despre metrouri... Dar să ne raportăm la promisiunile sale electorale şi să vedem care au fost performanţele pe care le-a reuşit noul primar până acum.
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.