Pentru prima dată în istorie ACS Poli Timişoara va juca în prima ligă a fotbalului românesc. Iar primul meci va fi unul într-adevăr de foc, adversari, pe teren propriu, fiind cei de la Dinamo Bucureşti, marele „duşman" al fotbalului timişorean.
Cantonamentul celor de la ACS Poli Timişoara continuă în Austria. Din păcate, amicalul cu Karparty Lvov a căzut, iar ân aceste condiţii antrenorul Valentin Velcea a fost nevoit să le ofere elevilor săi un partener de joc „subţire". Până la urmă a fost un meci de verificare cu o echipă de liga a patra austriacă.
La doar o zi după ce a ajuns în cantonament în Austria, formaţia ACS Poli Timişoara a avut programat un amical. Iar adversarul a fost unul puternic, Lokomotiv Moscova. Ruşii au câştigat cu 2 – 1, golul timişorenilor fiind marcat de Jorge Ruiz.
Fotbaliştii timişoreni au început stagiul de pregătire din aceste zile cu o schimbare de ultim minut a locului de cazare şi o anulare a primului meci de pregătire programat. Astfel, delegaţia nu s-a mai cazat la Dravograd în Slovenia şi a ales Austria, la Sankt Veit an der Glan. Totodată, meciul cu Dinamo Zagreb a fost anulat.
Deşi plecată în cantonament, ACS Poli şi-a „lăsat" oficialii acasă pentru a rezolva ultimele transferuri. Iar pe lista celor acontaţi se pare că va intra şi ex-clujeanul Tony.
Azi în Timișoara
Miercuri, 25 martie, puteți merge la teatru sau la film.
România
Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul manager al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, pentru un mandat de 5 ani, respectiv până în anul 2031. Ea a câștigat Concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii cu o medie generală de 8.36. După 20 de ani la conducerea Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Ada Lupu Hausvater va fi primul manager general al TNB, ales prin concurs, după decesul lui Ion Caramitru.
Cinema
În perioada 17-19 aprilie, publicul timișorean este invitat la o serie de proiecții reunite sub titlul „Ceau, Cineclub! - Cinema politic italian”, organizată de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură. Evenimentul aduce la Cinema Studio o retrospectivă dedicată unor filme reprezentative pentru cinematografia angajată civic din Italia.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați, joi, 26 martie, de la ora 18:00, la cea de-a treia ediție a conferinței „Medicină și Credință”, un eveniment care aduce în prim-plan legătura dintre știință, sănătate și valorile spirituale.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează curând platforma eLicitațiiANAF, dezvoltată cu Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru vânzarea online a bunurilor sechestrate și confiscate. Noua platformă înlocuiește licitațiile fizice și permite participarea online a publicului.
Mapamond
Vaticanul a anunțat că acceptă transplanturile de organe și țesuturi de la animale pentru pacienții catolici, dacă sunt respectate normele medicale și etice și animalele nu sunt tratate cu cruzime. Documentul subliniază că nu există interdicții religioase privind utilizarea animalelor pentru xenogrefe și cere informarea pacienților despre riscurile acestor proceduri.
1
Ştiri din Timiș
Vila ridicată la Moșnița Nouă, despre care s-a spus că ar fi locuința președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, a dat naștere unor discuții mai ample despre averea și afacerile acestuia. Simonis susține că firmele în care este implicat în mod privat generează „zeci de milioane de lei cifră de afaceri și milioane de profit”, iar că imobilul respectiv ar fi, de fapt, o sală de evenimente.
6
Ştiri din Timiș
Bătrânii din Timișoara care nu au pe nimeni care să le poarte de grijă pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, printr-un program derulat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Asociația EnMaison.