Sâmbătă dimineaţa, ACS Poli întâlneşte o echipă fără niciun obiectiv, Unirea Tărlungeni. Nici aşa Dan Alexa nu pare liniştit, el suflă şi în iaurt înaintea întâlnirii cu una dintre sperietorile echipelor adverse în sezonul regulat. Mai mult, deşi toată lumea e sigură de promovare, tehnicianul spune că mai este încă mult de lucru.
Contracandidatele Timişoarei la promovare nu au avut o zi prea bună - atât Slatina cât şi Reşiţa au făcut egal în deplasare. De aceste rezultate nu a profitat ACS Poli, care a obținut doar un egal în deplasarea de la Mioveni, 1 – 1, după un gol marcat de gazde în minutul şapte al prelungirilor.
Primăria Timişoara nu a mai contractat avocaţi externi care să o reprezinte în procesul împotriva Curţii de Conturi, în cazul privind finanţarea lui Poli. Cel care a reprezentat în cele din urmă instituţia a fost... secretarul primăriei, Ioan Cojocari, adică cel care a susţinut alocarea de fonduri de la bugetul local pentru echipa de fotbal în perioada Marian Iancu, alocări considerate ilegale de către auditori.
Deşi stă bine la capitolul puncte, ACS Poli Timişoara merge vineri la Mioveni pentru a obţine tot ce poate din meciul din playoff. Va fi un meci dificil, confirmă Dan Alexa, antrenorul echipei.
ACS Poli Timişoara debutează în faza secundă a campionatului Ligii 2, cea a playoff-ului, cu un meci interesant cu cei de la Olimpia Satu Mare. Deşi adversarul pare uşor, antrenorul Dan Alexa avertizează că poliștii vor avea de a face cu o echipă dificilă, cu mulţi jucători cu experienţă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.