Cu cuţitul la os, cei de la ACS Poli Timişoara au plecat la jocul cu ASA Târgu Mureş să obţină măcar ceva, dacă nu victoria, atunci măcar un punct. Şi, din fericire, au reuşit. Deplasarea de miercuri în Ardeal s-a terminat 0 – 0 şi timişorenii obţin un punct ca o gură de oxigen în clasament.
„Nu sunt un fotbalist agresiv, care să atace prin alunecare, dar cred că trebuie să dăm mai mult în teren”, declara Ianis Zicu, înaintea meciului de miercuri cu Târgu Mureş. Fotbalistul alb-violet spune că nu a mai văzut atât de mult ghinion ca şi în primele etape din actuala stagiune la ACS Poli Timişoara, dar şi că victoria în meciul cu fosta sa echipă estre extrem de importantă.
Cele patru înfrângeri de la începutul campionatului suferite de ACS Poli Timişoara au pus pe gânduri conducerea clubului. Lipsa punctelor începe să apese pe umerii echipei, iar Daniel Stanciu acuză lipsa totală de atitudine a jucătorilor.
Portarul ACS Poli Timișoara Eduard Pap a făcut, probabil, una dintre cele mai mari greşeli din cariera sa de până acum în meciul de duminică seara împotriva Astra Giurgiu. Afectat de situaţia apărută, tânărul fotbalist a recunoscut că meciul a fost pierdut din vina sa, dar admite şi că nu se mai aşteaptă să fie titularizat.
ACS Poli Timişoara a întâlnit duminică cel mai important adversar din acest campionat. Cu un moral ridicat, după calificarea în Liga Europa, în faţa celor de la West Ham, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” a venit Astra Giurgiu. Două gafe, reuşite de Cânu, dar mai ales de portarul Pap, au marcat decisiv meciul, unul din nou pierdut de echipa lui Dan Alexa. Partida a fost câştigată de Astra, cu 3 – 1.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
1
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.