Mitul invincibilităţii lui Florin Marin a apus. ACS Poli Timişoara a gustat pentru a doua oară consecutiv din „plăcerile” unei înfrângeri, pierzând luni seara, de această dată în campionat, partida susţinută la Severin în deplasare la Pandurii Târgu Jiu. Meciul a fost tranşat destul de devreme, era 2 – 0 după doar opt minute de joc, iar scorul final a fost cel de la pauză, adică 3 – 1.