Un pieton a fost lovit de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, la intersecția străzilor Splaiul Nistrului și Corneliu Coposu, din Timișoara.
O femeie de 54 de ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier. Femeia a fost lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa strada. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Inconștient, un tânăr de 19 ani, din localitatea Banloc, județul Timiș, s-a urcat băut la volan, deși nu deținea permis de conducere și a intrat cu mașina într-un cap de podeţ aflat pe marginea drumului, în localitatea  Ofseniţa, din județ. În urma accidentului doi pasageri din autoturism au ajuns la spital.

Mapamond

Papa Leon va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.

Lugoj

Nu mai puțin de nouă oferte pentru reabilitarea unei școli istorice din Timiș
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.

Ştiri sportive

Cristiano Ronaldo, suspendat provizoriu după ce a părăsit cantonamentul naționalei
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.

Capitală Culturală

Mașina timpului: trei zile în lumea medievală, la Timișoara
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.

Mapamond

Atac cu rachetă asupra aeroportului din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri. 1

Turism

Zece locuri istorice din Franța pe care nu trebuie să le ratezi
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Ştiri din Timiș

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara, în perioada 21-25 octombrie
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.