Un pieton a fost lovit de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, la intersecția străzilor Splaiul Nistrului și Corneliu Coposu, din Timișoara.
O femeie de 54 de ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier. Femeia a fost lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa strada. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un autocar plin cu pasageri, pe DN 7, în localitatea Leşnic din județul Hunedoara.
Două persoane, printre care un adolescent de 12 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă după-amiază, la Punctele Cardinale din Timișoara. În accident au fost implicate trei autoturisme.
Inconștient, un tânăr de 19 ani, din localitatea Banloc, județul Timiș, s-a urcat băut la volan, deși nu deținea permis de conducere și a intrat cu mașina într-un cap de podeţ aflat pe marginea drumului, în localitatea Ofseniţa, din județ. În urma accidentului doi pasageri din autoturism au ajuns la spital.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
23
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
2