Două persoane au fost transportate la spital și alte trei, printre care și un bebeluș de câteva luni primesc îngrijiri la fața locului în urma a două accidente care au avut loc la mică distanță între ele, aproape în același timp, în apropiere de Timișoara, la ieșirea din localitatea Iosifalău către Lugoj.
Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc miercuri seara la intersecția dintre bulevardul Liviu Rebreanu și strada Traian Vuia din Timișoara. În urma impactului unul dintre cele două autoturisme implicate în accident s-a oprit cu roțile în sus pe linia de tramvai.
Un bărbat a fost rănit, sâmbătă dimineața, în urma unui accident produs în apropierea Timișoarei. În accident au fost implicate două autoturisme, iar, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că ambii șoferi se aflau băuți la volan.
Un tragic accident, în care un bărbat de 55 de ani a murit, a avut loc miercuri dimineața în apropierea Timișoarei. Bărbatul se deplasa pe carosabil, fiind lovit de o autoutilitară, condusă de un cetățean polonez.
Un bărbat a ajuns la spital, în urma unui accident în lanț, cauzat de un șofer care a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Patru mașini au fost avariate în urma impactului, care a avut loc luni dimineața, la intersecția străzilor Liviu Rebreanu cu Martirilor, din Timișoara.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
15
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
1
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.