Carnagiu pe ruta Timișoara - Cenad, județul Timiș. Trei tineri din localitatea Tomnatic, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, au murit după ce, în urma impactului, autoturismul BMW în care se aflau s-a încolăcit în jurul unui copac de pe marginea drumului.
O tânără din Timișoara a accidentat grav un bărbat care se deplasa pe carosabil, pe strada Gheorghe Lazăr, din Timișoara, apoi a fugit de la locul accidentului. La scurt timp timișoreanca a fost prinsă de polițiști, care au stabilit că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Încă o dovadă de inconștiență din partea pietonilor din Timișoara. O tânără a fost rănită, joi seara, după ce a traversat pe culoarea roșie a semaforului și a fost lovită de o mașină.
Potrivit polițiștilor, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a fost implicat într-un grav accident de circulație pe ruta Timișoara-Lugoj. Acesta a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, fiind scos dintre fiarele contorsionate de o echipă de la descarcerare și transportat la spital.
Lipsa de atenție a șoferilor, dar și indiferența pietonilor care consideră că dacă traversează pe zebră nu mai trebuie să se asigure a adus un nou record la Timișoara. În mai puțin de o oră, miercuri, au avut loc șase accidente în care au fost implicați pietoni. Doi dintre ei au fost răniți grav.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
4
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.