Probleme la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca - o actriţă a fost accidentată uşor în timpul piesei "Cina festivă a lui Don Juan" şi a fost transportată la spital, după ce o bară din decor i-a căzut în cap! Spectacolul a fost întrerupt, ITM Cluj a inceput o anchetă în acest caz.
O tânără de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital, miercuri dimineața, după ce a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Demetriade cu Avram Imbroane, din Timișoara.
Un șofer teribilist a trecut prin clipe de groază după ce s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu din Calea Buziașului. Tânărul a fost transportat la spital, iar polițiștii au stabilit că acesta a consumat alcool înainte să urce la volan.
Un biciclist a fost rănit fiind lovit de o mașină chiar pe pista pentru biciclete. Accidentul a avut loc luni dimineața, pe Calea Sever Bocu din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
Atât pietonii, cât și șoferii continuă să dea dovadă de indisciplină în trafic. În doar câteva ore, trei pietoni din Timiș, printre care și o adolescentă de 14 ani, au fost loviți de mașini, fiind întocmite trei dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.