Inconștiență maximă pentru un bărbat de 38 de ani din Jamu Mare. El s-a urcat beat la volan și, chiar dacă nu avea permis, a plecat cu mașina la plimbare. Nu a apucat să meargă prea mult pentru că s-a lovit de un stâlp de pe marginea drumului.
Trei sârbi au ajuns la spital, duminică noapte, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în Recaș. Totul, spun polițiștii, după ce bărbatul care conducea a pierdut controlul mașinii din cauza oboselii.
Doi tineri au fost loviţi pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un şofer beat. Accidentul s-a petrecut pe bulevardul Mihai Viteazu, în jurul orei 8 dimineața. Şoferul a încercat să fugă de la faţa locului, dar din cauza alcoolului s-a oprit într-un pom.
Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață pe drumul care face legătura cu autostrada A 1, imediat după localitatea Giarmata. Două persoane au fost rănite după ce un autoturism Dacia Logan a intrat într-o cisternă plină cu motorină și benzină. Din cauza pericolului de explozie, circulația către și dinspre autostradă a fost închisă.
Sfârșit tragic pentru doi tineri din Hunedoara, miercuri dimineață. Cei doi și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Accidentul s-a produs la numai câteva sute de metri de la ieșirea din Timișoara, pe Calea Lugojului.
Utile
Mai multe artere din Timișoara vor avea traficul închis sau restricționat începând de săptămâna viitoare, din cauza unor lucrări de infrastructură și a competiției Timișoara Triathlon. Unele măsuri vor fi în vigoare până la începutul lunii decembrie.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că este dispus să continue negocierile cu Iranul pentru oprirea conflictului, însă susține că armistițiul aflat în vigoare din aprilie nu mai este valabil. Declarațiile vin pe fondul reluării confruntărilor dintre cele două state.
Sănătate
Obiceiurile alimentare formate în primii ani de viață pot influența preferințele copiilor pentru legume și fructe pe termen lung, potrivit BBC. Cercetările arată că mici schimbări în modul în care sunt oferite alimentele pot face diferența, fără presiune sau recompense.
Ştiri din Timiș
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a încheiat etapa de aclimatizare pe muntele Gasherbrum II (8.035 m), după ce a ajuns în Tabăra 2, situată la aproximativ 6.400 de metri altitudine. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, sportivul a revenit în tabăra de bază, unde așteaptă momentul potrivit pentru tentativa de vârf.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Umbra tatălui meu”, o dramă despre doi frați care petrec o zi alături de tatăl lor înstrăinat, în timp ce Nigeria traversează una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa recentă.
Turism
Capitala Austriei, una dintre destinațiile preferate ale turiștilor timișeni și nu numai, majorează semnificativ taxa turistică. După un an cu un număr record de vizitatori, autoritățile locale susțin că industria trebuie să contribuie mai mult la întreținerea infrastructurii orașului, însă hotelierii și agențiile de turism avertizează că măsura ar putea afecta competitivitatea Vienei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează, pe 16 iulie, o dezbatere publică privind regulamentul care ar muta toate sălile de jocuri de noroc într-o singură zonă, pe strada Sulina. Cei interesați se pot înscrie până în 15 iulie pentru a participa și a lua cuvântul.
2