Un grav accident de circulație, în care au fost implicate trei mașini, a avut loc duminică dimineață pe drumul european ce leagă Timișoara de Lugoj, în localitatea Șuștra. Trei persoane au fost rănite.
Accident grav de circulație, miercuri la prânz, pe Calea Lipovei din Timișoara. O femeie de 75 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de mașină în timp ce traversa strada.
Astăzi vezi imagini cu un șofer inconștient, la un pas să provoace un accident de circulație. Discutăm apoi despre centura Timișoarei. Se pare că a intrat totuși în Master Planul General de Transporturi.
Un tânăr de 20 de ani a pornit într-o cursă nebună pe străzile din Timișoara, duminică dimineață, chiar dacă băuse câteva pahare și nici măcar nu avea permis de conducere. Întreaga aventură s-a terminat cu el la spital, după ce a intrat cu mașina în sensul giratoriu de pe Calea Lugojului.
Accident grav de circulație, joi seara, pe Calea Buziașului din Timișoara. Un autoturism s-a izbit violent de un autocamion, care era oprit pe marginea carosabilului. În urma impactului doi bărbați au fost răniți grav.
Eveniment
Polițiștii de frontieră și inspectorii vamali efectuează cercetări după ce, la Aeroportul Internațional Timișoara, au fost descoperite bunuri nedeclarate, dar și un autoturism de lux care avea montate plăcuțe de înmatriculare nevalabile.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări.
Cinema
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Sănătate
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1