Eveniment

Prins de polițiștii de frontieră din Moravița după ce a trecut ilegal granița
Un cetățean sârb a fost prins de polițiștii de frontieră din Moravița după ce a intrat ilegal în România din Serbia și a încercat să se legitimeze cu o carte de identitate croată falsă. Bărbatul a fost depistat în seara zilei de 16 octombrie, iar acum riscă să nu mai poată intra în România timp de cinci ani.

Eveniment

Incident grav la o școală din Bistrița: o profesoară și un elev, răniți cu un cuțit de un coleg de clasa a VII-a
Un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg, într-o școală din Bistrița. Incidentul a fost sesizat poliției, iar elevul a fost imobilizat și se află în custodia autorităților. Cele două victime au primit îngrijiri medicale, iar mai mulți elevi au suferit stări de panică. Cercetările continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele incidentului.

Ştiri din Timiș

Artiști îndrăgiți de muzică populară, pe scena unui spectacol caritabil la Timișoara. Povestea tânărului care demonstrează că „Nu există nu se poate!”
Timișoara găzduiește, în 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, cea de-a doua ediție a spectacolului folcloric caritabil „Nu există nu se poate!”. Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului, de la ora 18, iar fondurile strânse vor susține activitățile Fundației de Abilitare „Speranța”, dedicate copiilor și persoanelor cu dizabilități.

Mapamond

Avion cu alertă de bombă, deviat chiar înainte să intre în România
Un avion Austrian Airlines care zbura de la Tel Aviv la Viena a aterizat de urgență la Sofia, după o alertă cu bombă la bord. Aeronava, escortată de un MiG-29 bulgar, a aterizat în siguranță, iar cei 51 de pasageri și șase membri ai echipajului au fost evacuați. În urma verificărilor, nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv, alerta dovedindu-se falsă.

Ştiri din Timiș

Cine gătește cel mai bun ceaun din Moșnița? Competiție culinară cu muzică și voie bună
Locuitorii comunei Moșnița Nouă sunt invitați să-și demonstreze talentul culinar la cea de-a treia ediție a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, organizat de Primărie sâmbătă, 24 octombrie. Competiția va reuni echipe de prieteni, familii, vecini și colegi, într-o întrecere gastronomică în care gustul și buna dispoziție vor fi ingredientele principale.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 19 octombrie
Luni, 19 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscop săptămâna 19 - 25 octombrie
Horoscopul în această săptămână:

Cariere de Poveste

Comisar-șef Liviu Ștefăniță Marica, directorul Penitenciarului Timișoara: „Munca e foarte importantă în procesul de reintegrare”
De la visul din copilărie de a deveni polițist până la a conduce Penitenciarul Timișoara, comisarul-șef Liviu Ștefăniță Marica a avut un drum pe care nu și l-a imaginat atunci când a început școala. A fost atras de IT și matematică, însă în adolescență a ales o carieră în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repartiția l-a adus la Timișoara, oraș în care a rămas și unde, în prezent, conduce una dintre instituțiile despre care se vorbește adesea mai ales atunci când apar probleme.