Pe hârtie, Master Planul de transporturi al României promite multe pentru Timiș: drumuri și căi ferate modernizate, chiar și Centura de Sud a Timișoarei. Doar că proiectele judeţului nu sunt deloc printre cele prioritare. Sigurul proiect clasat pe primul loc în topul priorităților este şoseaua dintre Timişoara şi Stamora, la graniţa cu Serbia.
Aşa cum spuneam deja, lotul 1 din autostrada Lugoj – Deva va deveni funcţional în mai puţin de o lună. A confirmat-o şi ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, dar tot el a anunţat că nu va exista şi un drum de acces la această porţiune de şosea rapidă. Sunt siguri că românii, aşa inventivi cum sunt, vor găsi o modalitate de a accede pe autostradă.
Azi în Timișoara
Vineri, 11 octombrie, puteți merge la un tur ghidat pe biciclete, la un maraton de filme, la concerte simfonice sau la petreceri în oraș.
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat în timp ce conducea o motocicletă, căzând și lovindu-se. Potrivit procedurii, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ştiri din Timiș
Prof. univ. dr. Luca Constantin Octavian s-a stins din viață. Acesta și-a dedicat viața pacienților cu afecțiuni cardiace. Era Cetățean de Onoare al orașului natal, Lugoj și al celui de adopție, Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La 18 ani de la deschiderea primului magazin – Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format având în prezent peste 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, MyAuchan și Simply care servesc zilnic, în medie, peste 350.000 de clienți.
Eveniment
Cristian Dimofte, șeful Poliției Orașului Buziaș, s-a aflat, miercuri, la locul potrivit astfel încât să-i salveze viața unui vârstnic.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara îi invită vineri, 11 octombrie, pe iubitorii muzicii lui Ludwig van Beethoven la o seară dedicată creației marelui compozitor.
România
Alocațiile de stat pentru copii vor crește cu 10,4%, de anul viitor. Indemnizația lunară pentru minorii cu vârste de sub doi ani va fi de aproape 800 de lei.
Ştiri din Timiș
Pe drumul DC 52, cel care leagă Pișchia de Murani, un cititor Tion a observat în vară că s-au strâns mai multe deșeuri. A alertat Primăria Pișchia, dar câteva luni mai târziu, a observat că problema persistă. Potrivit primarului, s-a intervenit după sesizare, dar se aruncă frecvent deșeuri aici.