Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara încheie anul 2023 cu aniversarea a 70 de ani de la înființarea primei companii profesioniste de teatru maghiar din Timișoara. În data de 15 decembrie, toți prietenii instituției sunt invitați la un spectacol festiv în cinstea foștilor și actualilor angajați și colaboratori.
În această lună, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului va sărbători 70 de ani de activitate la Timişoara. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de evenimente speciale, punctul culminant fiind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Principesei Margareta. De asemenea, în programul oficial este inclusă şi deschiderea unei noi ediţii a expoziţiei Banatagralim.
Sâmbătă, Rusia celebrează 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste in al Doilea Război Mondial. Momentul central al evenimentului îl reprezintă parada militară din Piața Roșie.
Ştiri din Timiș
Începând cu 1 august a intrat în vigoare o hotărâre de consiliu local care stabilește noile reguli pentru circulația vehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara, înlocuind vechiul regulament.
Eveniment
În doar patru ore de controale pe DN6, polițiștii din Timiș au aplicat 151 de amenzi și au lăsat fără permis nouă șoferi. Cei mai mulți dintre cei sancționați au fost prinși circulând cu viteză peste limita legală.
Ştiri din Timiș
Acordeonistul Bogdan Micu, un bărbat de 35 de ani, se luptă încă de trei ani cu un diagnostic pentru care are nevoie de un tratament lunar costisitor nedecontat.
Dialoguri Sănătoase
Sarcopenia este un proces natural asociat îmbătrânirii, însă nu este un fenomen pe care trebuie să îl acceptăm pasiv. Atunci când ne gândim la îmbătrânire, puțini oameni știu că una dintre cele mai importante schimbări care au loc în organism este pierderea treptată a masei și a forței musculare.
Utile
Marți, 4 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
3
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.