Trăim vremuri în care totul se desfășoară în grabă, pe repede-nainte și nu avem timp suficient, iar când avem nevoie de o informație, ne este la îndemână să o căutăm pe Internet, de pe telefon sau laptop. În aceste condiții, bibliotecarii s-au încăpățânat să reziste și, pe cât posibil, s-au adaptat timpurilor și chiar concurează cu internetul. Este și cazul bibliotecarei Ileana Berariu, care organizează periodic diverse acțiuni la Biblioteca Județeană Timiș din Piața Libertății.
Laura Ciobanu a înființat trupa „Amaris Agni”, ai cărei membri realizează jonglerii cu focul. „Amaris” este un cuvânt provenit din limba spaniolă, care înseamnă „copil al lunii”, în vreme ce „agni” provine din limba hindi și reprezintă „focul”. În tradiția hindusă, Agni este zeul focului și al sacrificiilor, simbolizând purificarea și transformarea.
Robert Foldi a jucat fotbal ca atacant. După efectuarea junioratului la Electrica Timișoara, acesta a evoluat o perioadă lungă la Timișul Șag, mutându-se o scurtă perioadă de timp în Austria, unde a jucat la ATSV Sakog Trimmelkan (L5). Întors în Timișoara, a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport și a devenit antrenor de copii și juniori în cadrul clubului Galaxy Timișoara.
Daniela Fălcușan este Director of Engineering Security BU, Romania Site Leader la o firmă de IT, care își desfășoară activitatea atât în România, cât și în alte țări. Este pasionată de ceea ce face, iar dacă nu s-ar fi făcut IT-istă i-ar fi plăcut să devină psiholog deoarece îi plac oamenii foarte mult.
Oana Doboși și Raluca Selejan sunt prietene de peste 25 de ani. „Bufnițele”, cum le spun cunoscuții, sunt absolvente ale Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Oana și Raluca și-au propus să creeze un spațiu cultural de referință, atât pentru timișoreni și mediul artistic local, cât și pentru turiștii care ne vizitează orașul și au deschis astfel o librărie independentă.
Sebastian Paul este de profesie economist, dar o tragedie personală l-a făcut să-și schimbe meseria și să devină bucătar. Spune că gătind se reculege și se deconectează. A creat brandul „Bucătăria lui Paul” și în ultimii ani a făcut o sumedenie de gesturi caritabile pentru semenii săi. Recent, a deschis un studio unde susține gratuit ateliere gastronomice pentru tineri, în special defavorizați.
Înființat în anul 2000 ca un centru experimental la Timişoara, prin care s-a urmărit testarea sancţiunilor alternative la detenţie în cadrul comunităţii, Serviciul de Probaţiune a funcțional inițial pe lângă Tribunalul Timiş. În prezent, serviciul este subordonat Direcției Naționale de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției și coordonat de Mariana Drăgotoiu.
La doar 23 de ani, hairstylistul Călin Celău este un nume în industria de înfrumusețare pe plan local și chiar național. Distins cu mai multe premii, tânărul este foarte căutat de cliente. Miresele care vor să-și surprindă invitații cu o coafură spectaculoasă trebuie să-și rezerve loc la el chiar și cu o jumătate de an înainte de marele eveniment.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Bianca Matiș, medic primar alergologie, explică ce trebuie să știe pacienții odată cu începerea sezonului de ambrozie. Dr. Matiș vorbește despre simptomele care pot fi confundate cu o viroză, semnele care pot anunța apariția astmului, modul în care alergia se manifestă la copii, dar și despre tratamentele disponibile și greșelile frecvente ale celor care se tratează singuri.
Utile
Marți, 25 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 25 august, ai mai multe motive să ieși în oraș: la Iulius Town te așteaptă reduceri, oferte și surprize. Seara, te poți bucura de un show de stand-up comedy.
Mapamond
O insectă periculoasă pentru vița-de-vie și pomii fructiferi, Lycorma delicatula, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova, la Chișinău. Deși primul focar a fost eradicat, noi exemplare au fost găsite în alte zone. ANSA recomandă populației să raporteze imediat orice apariție și să verifice mașinile și materialele transportate din zonele afectate.
Mapamond
Armenia ar putea depune în curând cererea de aderare la UE, a anunțat premierul Nikol Pașinian, în pofida opoziției Rusiei și a presiunilor pentru organizarea unui referendum.
Eveniment
Cinci persoane, inclusiv un bebeluș de 9 luni, au fost rănite într-un accident produs pe drumul dinspre Săcălaz către Timișoara, după ce un șofer de 59 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Toate victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Camera Deputaților a dat luni un raport favorabil proiectului de modificare a legii ANI, reexaminat după decizia CCR. Dominic Fritz critică forma adoptată și acuză PSD, PNL și UDMR că susțin un amendament pe care îl consideră „anti-Timișoara”. Proiectul ajunge miercuri la Senat, for decizional.
6
Ştiri din Timiș
Un incendiu din Săcălaz a lăsat mai multe familii fără locuințe. Oamenii, cazați temporar la Beregsău Mare, au primit sprijin și produse de primă necesitate.