tion.ro Web analytics

De la opt ani, Emanuel Jebeleanu și-a dedicat viața dansului. A fost campion balcanic împreună cu echipa sa în anii 2000, dar și finalist ori semifinalist la campionate naționale și la Cupa României. La opt ani a cunoscut-o pe Andreea, care i-a fost parteneră de dans o perioadă și care avea să-i devină soție în anul 2008. Împreună au doi copii, Cezar și Sofia, care le calcă pe urme.
Ricardo Orso și-a lăsat orașul natal Vicenza pentru Timișoara, unde de mai mulți ani are o afacere. Este vorba despre un magazin în centrul orașului, unde își vinde creațiile vestimentare. Italianul este căsătorit cu o timișoreancă, alături de care are o fetiță.
Alina Mușat provine dintr-o familie de maramureșeni harnici, dar modești, care s-au stabilit în comuna Fibiș în urmă cu jumătate de veac. Deși familia sa nu avea posibilități materiale, iar cei din jur îi repetau mereu că n-o să reușească în domeniu, Alina Mușat nu s-a descurajat și nici nu a renunțat la visul său. Astfel, nu doar că a ajuns un avocat de succes, dar are două birouri în Timișoara și unul în București.
Daniela Dancia este învățătoare de 25 de ani. Vorbește cu pasiune despre meseria sa și spune că dacă ar avea șansa să o ia de la capăt, tot dascăl s-ar face. Deși după ce a terminat Liceul Pedagogic a urmat cursurile Facultății de Științe Economice, Daniela Dancia nu a abandonat catedra pentru a deveni economistă.
Claudia Estera Azgur se ocupă de mediere, adică sprijină oamenii să se înțeleagă și astfel unii ajung să se împace. După mai bine de 15 ani petrecuți în Austria, unde a ajuns cu doar șase luni înainte de Revoluție fugind prin fosta Iugoslavie, a urmat studii juridice pentru a deveni mediator. Acum, e spune că face ce-i place dar regretă că oamenii ajung atât de des în instanță în loc să treacă pe la mediator.
A învățat tainele machiajului atât pe cont propriu, cât și de la profesioniști de talie mondială. După mai mulți ani în branșă, Denisa Iovan nu se oprește aici. Vrea să afle tainele machiajului făcut în filmele SF și să dedice timp femeilor care luptă cu cancerul, oferindu-le lecții gratuite de automachiaj.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 martie 2026, în Timișoara?
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.

Cinema

Visuali Italiane 2026 readuce cinematografia italiană contemporană la Timișoara
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.

Lugoj

Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.

Capitală Culturală

„Continuum”, o expoziție în continuă transformare în Bastion
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.

Capitală Culturală

Supra-realitatea picturii abstracte. Expoziție de grup la Galeria Jecza
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.

Turism

FOTO. Destinații spectaculoase la doar o oră de Timișoara. Câmpurile de lalele din Ungaria, noua atracție de primăvară
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.

Eveniment

A găsit cardul altcuiva și l-a folosit de 16 ori. Polițiștii au descoperit și o armă la percheziții
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.

Ştiri din Timiș

Drept la replică din partea CJT privind articolul „Cum arată reorganizarea administrației județene promisă de Simonis. Din 500 de concedieri anunțate la CJ Timiș, doar 241 sunt confirmate”
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici