Absolventă de geografie, Mihaela Madar activează de 25 de ani în cadrul Administrației Bazinale de Apă Banat. De-a lungul timpului, și-a câștigat respectul colegilor prin seriozitate și capacitatea de a face față provocărilor unui domeniu tehnic și exigent. Astăzi, ea ocupă o poziție unică: este singura femeie care deține funcția de șef de Sistem Hidrotehnic în cadrul instituției.

Cum a început parcursul tău profesional în domeniul gospodăririi apelor și ce te-a atras la acest domeniu?

Am început cu studii în domeniu, cu Facultatea de Geografie-Engleză și cu o dragoste pentru două materii frumoase, meteorologie și hidrologie. La facultate, mi-am dat seama că traseul meu va fi spre partea de geografie, fizică, meteorologie, hidrologie, geologie și am ales dintre cele două pe care le-am iubit cel mai mult. Am și predat la Facultatea de Geografie o perioadă. Colaborez cu Facultatea de Hidrotehnică în continuare când sunt invitată la cursurile postuniversitare care se fac cu colegii din țară. În fiecare an, se face un curs de perfecționare pentru hidrologi și hidrotehnicieni și se predă un curs de management integrat al gospodăririi apelor.

La Direcția Apelor, cum ai ajuns să lucrezi?

După ce am terminat facultatea. Tot am stat să mă gândesc între cele două pasiuni ale mele, hidrologia și meteorologia. Poate că mă atragea la vârsta aceea mai mult meteorologia, dar Timișoara nu era centru meteo regional atunci. În schimb, Timișoara avea Direcția Regională de Ape Banat și am îndrăznit să merg pe linia asta, care mi s-a dovedit după nici jumătate de an că e ce-mi place și ce-mi doresc în continuare. Deci am fost destul de repede convinsă că voi rămâne aici.

Și ai rămas 25 de ani. Privind în urmă, care au fost cele mai importante etape din carieră?

Toate etapele, cred că sunt la fel de importante. La început, când înveți totul de la zero, chiar dacă crezi că la facultate ai învățat totul, apoi, când devii șef și înveți să fii șef, să conduci o echipă, iarăși ai multe de învățat. Deci, cred că toate etapele au fost la fel de importante pentru mine.

Domeniul în care activezi a fost mult timp dominat de bărbați. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat la început?

Aproape toate domeniile tehnice sunt dominate de bărbați. Am muncit mai mult și am pus mai mult suflet decât mulți dintre ei pentru a putea fi remarcată sau pentru fiecare pas din cariera mea. Adică fiecare realizare pe care am avut-o, consider că a fost cu mai multă muncă decât poate au depus unii dintre ei. Poate că-i doar o părere, dar mi-a rămas și în minte și în suflet.

Ai avut parte de glume sau șicanări?

Am avut mulți ani și n-am știut cum să reacționez la ele. Dacă râdeai, glumele continuau, că le acceptai. Dacă nu râdeai, puteai să nu fii acceptată pentru că erai ridicol de strictă și nepotrivită cu mediul pe care toți îl acceptau ca firesc. Deci a mea era problema, nu a lor. Am avut șansa în 2007 să fiu primul român detașat la Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea și conducătorul acestei comisii era un model de șef pe care eu nu-l văzusem în România până atunci. Parcă te privea de la gât în sus. Nu simțeai că ești femeie sau bărbat; nu simțeai vreo diferență în felul de abordare. N-am auzit toată perioada cât am fost la Viena o glumă misogină și cred că a fost pe lângă lecția profesională și o lecție despre cum să te porți cu angajații, cu colegii de orice gen și am învățat multe și pe linia asta.

Cât ai stat acolo?

Am stat șase luni, am avut un contract, am fost solicitată pentru doi ani. A fost foarte interesant. Apăruse directiva-cadru la noi în România și toate direcțiile de apă aveau nevoie de tineri care să știe limbi străine, să lucreze pe calculator, să fie și cu studii tehnice. Și eram câțiva la direcție care ne pretam și am făcut o echipă faină care s-a ocupat de implementarea directivei cadru. Atunci am avut șansa să învăț mult, să studiez metodologiile, să văd cum se aplică pe teritoriul românesc. Și fiecare dintre noi a îmbrățișat o parte din ele. Eu am fost pe partea de hidrologie, cea mai delicată, care presupunea să ai cunoștințe tehnice și economice pentru analiza economică a gospodăririi apelor. Toți eram la fel de necunoscători privind aceste metodologii și fiecare și-a adus aportul personal acolo. Am creat un model de analiză economică, care a fost considerat la nivelul direcțiilor de apă din România, la nivelul Administrației Naționale Apele Române, un model exemplu și l-au adoptat. De acolo au început unele prezentări și în alte cadre, unde au fost și colegii de la institutul din Austria. Iar cea care a devenit șefa mea pentru perioada de detașare a fost cea care a spus: „Mi-aș dori să o avem în echipă pe doamna Madar de la Timișoara, să nu-mi trimiteți o doamnă sau un domn de la Ministerul Apelor, de prin vreun birou, o vreau pe doamna pe care am văzut-o la prezentări. Deci cumva am fost cerută, pentru că i-au plăcut foarte mult aceste prezentări. Iar revenirea acasă nu m-a întristat deloc, pentru că mi-am dorit să revin acasă; nu am simțit că mă potrivesc acolo din punct de vedere social. Nu sunt filo-germană, așa ca fire.

Cum ai reușit să-ți câștigi respectul și autoritatea?

Respectul îl câștigi prin acordarea de respect celor din jur. Acesta este primul pas. Apoi, prin consistența mesajului și prin consecvența muncii. Acum coordonez aproape 50 de oameni, dintre care patru sunt femei cu care am o relație foarte bună, dar nu pot să zic că nu am o relație la fel de bună cu bărbații, pentru că toată viața, la Apele Române, am lucrat cu bărbații.

Ce proiecte supraveghezi?

Actualmente, suntem într-un proces de reorganizare, ca toate instituțiile publice. Încercăm să punem pe lista de finanțare un proiect de reabilitare ecologică în zona de frontieră România-Serbia.

Ce înseamnă pentru tine rolul de lider și cum îți motivezi echipa în situații dificile?

Să fiu lider, am învățat din propriile greșeli o anumită parte. Am învățat uitându-mă la cei din jur cum au greșit. Și bineînțeles că trebuie să ai și ceva din născare. Este esențial, pe lângă ce înveți. Dar trebuie să actualizezi lucrul acesta. Orice simți că ai din naștere, trebuie să vezi dacă se pretează la locul unde ești, cu oamenii cu care ești. Deci, cred că e un proces de dezvoltare continuă. Tot timpul mai ai de crescut, tot timpul mai ai de învățat, exact așa cum în meserie nu poți să spui niciodată: știu tot. Sunt lider în dezvoltare. Echipa o motivez fiind mereu alături de oameni, și la bine, și la greu.

Poate cea mai vizibilă parte de la noi este cea de apărare împotriva inundațiilor. Și aici, iarăși, este o lume a bărbaților, pentru că, într-adevăr, majoritatea angajaților sunt bărbați. E și firesc, având în vedere specificul muncii noastre. Poate pentru unii e greu să fie coordonați de o femeie, dar după atâția ani de când sunt eu în funcție, au acceptat, văzând că sunt consecventă, serioasă și capabilă să-i conduc. Nu am avut niciodată probleme de nerespectare a autorității, nici când a fost muncă de birou, iar în teren nici atât. Spunea un fost șef de la Apele Române că suntem armata apelor. Mi-a plăcut exprimarea, mi-a rămas la suflet. Când e vorba de ape mari, colegii de la Ape se poartă toți ca o armată. Își acceptă sarcinile chiar dacă sunt în afara programului și chiar dacă noi suntem o instituție, care nu suntem plătiți pentru orele suplimentare, n-am fost niciodată și nici nu știu ce viitor ni se arată. Oamenii sunt acolo unde trebuie, când e nevoie de ei. Iar la faza a treia, când apa îți arată că e pe cale să facă ce vrea ea, nu ce vrei tu, sunt toți ca unul. Și acolo nu am avut niciodată dubii că cineva mă va asculta pentru că sunt femeie, nu bărbat. Acest lucru m-a motivat să continui în domeniu pentru că m-am simțit utilă.

S-au împlinit 21 de ani de la cele mai devastatoare inundații care s-au înregistrat vreodată în Timiș. Suntem în siguranță acum?

Suntem în siguranță în Banat față de alte zone ale țării, pentru că avem foarte multe lucrări hidrotehnice care ne protejează. Siguranță absolută nu există, pentru că digurile din Banat sunt făcute majoritatea la o probabilitate de inundații la un risc de 1 la 100 de ani. În momentul în care vorbim de astfel de riscuri, ele sunt calculate statistic. Se poate să fie o inundație istorică, nu suntem protejați pentru o astfel de inundație istorică, ce depășește situația pentru care noi suntem protejați. Și apoi, se poate ca în ultimii ani, viiturile ce au fost, să schimbe cumva statistica și să vedem în câțiva ani că o inundație la 100 de ani, cum a fost considerat atunci când a fost construit un dig, nu mai reprezintă astăzi 1 la 100 de ani și va trebui să ne pregătim și pentru situația asta, să facem niște lucrări pentru a fi și mai bine protejați. Însă eu consider că, cu sistemul hidrotehnic din Banat, de la ora actuală, avem un grad de siguranță ridicat.

Trecând în cealaltă extremă, în viitor ne-am putea confrunta cu lipsa apei?

Cred că pentru viitor, mai importantă, va fi lipsa apei. Schimbările climatice au adus modificări și pentru Banat și vedem un trend de scădere a cantității de apă pe multe dintre râuri. Am înregistrat, anul trecut, cele mai lungi perioade fără apă pe multe râuri și acesta e un semnal de alarmă. Sunt de părere că viitorul va fi cu probleme legate de flash floods, inundații rapide, nu inundațiile clasice care au fost cu mulți ani în urmă și pentru care noi suntem mult mai bine pregătiți. Aceste flash floods ne iau de obicei pe nepregătite și până la perioada intervenției ele deja trec cu niște pagube și de obicei sunt inundații urbane. Iar partea mai serioasă și cu termen mai lung și cu impact mai mare asupra oamenilor, mi-e teamă că va fi lipsa apei, apele mici pentru care trebuie să ne pregătim pentru viitor tot mai bine, pentru că o văd ca o perioadă care se va instaura și asupra zonei noastre. Noi, în Timișoara, beneficiem de una dintre cele mai solide protecții hidrotehnice din Europa, pentru că avem dubla conexiune Timiș-Bega. Aceasta ne ajută la ape mari să derivăm tot debitul suplimentar din Bega către Timiș, la Topolovăț (pentru a proteja Timișoara de inundații) și la ape mici să derivăm ape din Timiș către Bega, la Coștei (pentru a nu simți lipsa apei în perioadele de secetă). Prin această infrastructură remarcabilă, Timișoara se află astăzi printre cele mai sigure orașe din Europa, din perspectiva gospodăririi apelor.

Care este rolul ecluzei de la Sâmihaiu Român?

Ecluza de la Sânmihaiu Român a fost proiectată pentru menținerea unui nivel constant al apei pe sectorul Sânmihaiu Român – Timișoara, asigurând condițiile necesare pentru navigație și pentru o administrare eficientă a Canalului Bega. Prin funcționarea sa, nivelul apei din zona Timișoarei rămâne stabil chiar și în perioadele cu variații hidrologice în alte regiuni. Această stabilitate le oferă locuitorilor un sentiment de siguranță și încredere, iar pentru mediul economic reprezintă un semnal clar că zona dispune de infrastructură solidă și condiții favorabile pentru investiții. Ecluza are un rol important în acest sistem, însă funcționarea optimă a sistemului hidrotehnic Bega depinde și de lucrările hidrotehnice amplasate în amonte, care completează ansamblul de siguranță al zonei.

Proiectul pistei de cicloturism de pe Canalul Bega este unul de referință. Cum a fost experiența coordonării acestuia?

A fost cel mai greu proiect pentru mine, pentru că a fost la acea oră proiectul cu cea mai mare sumă de bani din partea Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara. A fost un proiect pe care toată lumea era cu ochii, atât finanțatorul, cât și opinia publică. Am avut parte de nenumărate controale, adică fiecare achiziție a fost verificată. Asta ne-a făcut să fim foarte serioși și vigilenți, dar pe de altă parte am mai avut încă o problemă. Deși era suma de bani mare dintre proiectele finanțate în acel timp, era insuficientă pentru a realiza un proiect așa cum ar fi vrut majoritatea constructorilor și majoritatea proiectanților. Ne-ar mai fi trebuit bani pentru că suma a fost estimată de un studiu de fezabilitate făcut cu 4,5 ani înainte și între timp a intervenit inflația. Am avut 18 firme care au dorit să vină la licitație; au cerut clarificări vreo nouă, iar la final s-au retras aproape toate când au văzut că nu le ies calculele și nu se pot înscrie în buget. Reprezentanții firmei care a câștigat au spus că fac lucrarea nu pentru câștig, ci pentru portofoliu. Problema cea mai mare este că Apele Române fac gospodărirea apelor și nu întreținerea pistelor de cicloturism, astfel, avem un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, prin care au preluat partea de pistă cu întreținerea ei anuală.

Ce mesaj ai pentru tinerele care își doresc o carieră într-un domeniu tehnic sau considerat masculin?

Să nu-și arate slăbiciunile, să-și aleagă drumul și să se țină cu ambele mâini de el.

De ce anume ar trebui să țină cont tinerii când își aleg viitoarea ocupație?

Să țină cont de pasiunile lor, să-și facă timp să le descopere, să le analizeze și să nu fie pasiuni trecătoare. Iar dacă nu sunt, să facă tot ce pot să le dezvolte și să facă o carieră din ele. Așa i-aș zice și fiicei mele.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.