Activitatea online a transformat-o pe Laura Laurențiu într-o voce relevantă în spațiul culinar românesc, fiind o sursă de inspirație pentru mii de cititori. Este membru fondator și președinte al Asociației Degustăria, unul dintre inițiatorii proiectului Banat Regiune Gastronomică 2028.

Ați fost o cântăreață renumită. Cum a ajuns să fie muzica populară înlocuită de pasiunea pentru gătit?

De fapt, atât gătitul cât și muzica au fost niște pasiuni pe care le-am avut din copilărie și între care m-am împărțit multă vreme, fără să am impresia că ar trebui să optez pentru una singură. La un moment dat, muzica din jurul meu s-a schimbat, nu a mai fost aceeași care m-a atras, din copilărie. Mi s-a părut că zgomotul ia tot mai mult locul muzicii, că publicul se schimbă – și nu în bine – și pur și simplu nu m-am mai simțit confortabil în acest peisaj. În timpul ăsta, gătitul a rămas o constantă și mi-a oferit tot timpul liniște și confort, în același timp fiind un act de dragoste autentică față de familia mea, una dintre cele mai răsfățate, din punctul acesta de vedere. Nu e nimic mai frumos decât o pasiune care te recompensează cu atâta calm și echilibru și în același timp e o cale să îi răsfeți pe ai tăi.

Ce v-a determinat să deschideți blogul culinar?

Mă pasionează gătitul din copilărie și, sigur că de îndată ce s-a ivit un context, am dorit să fiu parte dintr-un grup de oameni care îmi împărtășeau pasiunea. Asta s-a întâmplat odată cu apariția forumurilor. La începutul anilor 2000, forumurile au fost primele rețele de socializare. Erau nișate după interese, iar eu am fost membră într-un forum culinar. Acolo am intrat în contact cu alți oameni pasionați de gătit, mulți dintre ei din afara României, care aduceau o perspectivă nouă, cu rețete inedite dar și cu o prezentare mai frumoasă, fotografii calitative și deschidere față de cele mai noi platforme online. Am observat că unii dintre acești oameni, pe care îi urmăream și îi admiram, și-au lansat bloguri personale, undeva prin 2007-2008. În 2009, m-am simțit și eu mai încrezătoare și, în 1 februarie, mi-am lansat propriul blog.

V-ați gândit la început că veți deveni un nume cunoscut în bloggingul culinar din România?

Absolut nu! Ceea ce doream era un loc doar al meu, liber de orice fel de constrângeri, în care să-mi împărtășesc rețetele dar și să scriu despre alte lucruri. O bună vreme, am scris cam despre tot ce mi-a trecut prin cap, de altfel, până când am înțeles că o nișare corectă e o alegere practică.

Cum alegeți rețetele pe care le dezvăluiți fanilor?

În general, public pe blog rețetele preparatelor pe care le gătesc și le consum împreună cu familia mea. Blogul meu a rămas, după, iată, mai bine de 17 ani de la lansare, chiar un blog, adică un jurnal culinar. Suntem o familie cu o mare curiozitate culinară așa că avem pofte diverse, din fericire.

Care sunt etapele de testare și fotografiere a unei rețete înainte de publicare? S-a întâmplat vreodată să nu vă iasă vreun preparat din prima?

Din fericire, eu nu sunt doar blogger, sunt, de vreo 15 ani, și bucătar, așa că am abilitatea de a evalua, în 90% din situații, dacă o rețetă va fi pe placul nostru, înainte de a o pune în practică. În momentul în care citesc o rețetă, pot ști dacă e corectă, analizând raporturile dintre cantitățile de ingrediente și asocierile acestora. În general, îmi cam ies rețetele, chiar dacă nu le-am mai gătit înainte. S-a întâmplat și să nu-mi iasă și să trebuiască să refac preparatele dar nu s-a întâmplat prea des. Mă gândesc că dacă m-aș fi confruntat deseori cu așa ceva, probabil aș fi fost descurajată, poate chiar aș fi abandonat blogul. Cum ziceam, în timp ce eu pun în practică o nouă rețetă, familia mea așteaptă masa!

Care sunt felurile dumneavoastră preferate de mâncare?

Asta e grea! Îmi plac atât de multe mâncăruri încât mi-ar fi imposibil să numesc ceva anume. Înainte de orice, îmi plac preparatele gătite corect, cu atenție față de proporții, textură și tehnică. După asta, intervine nostalgia, acele feluri de mâncare pe care le poartă fiecare dintre noi în memoria afectivă și care, cu toate că nu sunt cine știe ce, au calitatea de a ne transporta, cumva, într-o perioadă lipsită de griji. În această a doua categorie aș menționa supa de găină cu găluște, poate papricașul și cartofii rântăliți iar ca desert, prăjitura cu mere și aluat fraged (poronyo), o plăcintă cu brânză și stafide și laptele de pasăre.

Cum apreciați evoluția gastronomiei românești în ultimii ani?

Mai lentă, prin comparație cu ceea ce se întâmplă în țări nu foarte îndepărtate, dar pozitivă. A apărut un val nou de bucătari instruiți prin lumea largă, cu viziune și personalitate și am încredere că ei se vor lupta să schimbe multe lucruri în bine, începând cu concepțiile. Din păcate, nu văd o susținere reală din partea guvernelor (oricare ar fi fost ele) pentru HoReCa. Uneori, pare că se dorește limitarea numărului sau chiar dispariția restaurantelor și mereu mă gândesc că se pierde din vedere că aceste locuri sunt esențiale nu doar ca locuri în care să-ți potolești foamea, ci și ca medii de socializare, iar în lumea în care trăim oamenii sunt din ce în ce mai însingurați. Mâncarea bună adună oamenii la un loc, iar restaurantele nu sunt doar locuri în care ne hrănim, sunt în același timp spații în care putem interacționa unii cu ceilalți.

Este bucătăria tradițională românească suficient de promovată în plan internațional?

Întâi de toate, bucătăria tradițională românească e greu de privit ca un întreg. Mai degrabă există, în România, bucătării regionale, fiecare cu propriul specific și multă personalitate. Aș zice că această diversitate este marele potențial al bucătăriei din țara noastră. Și revenind la întrebarea dumneavoastră, nu, bucătăria românească nu este promovată în plan internațional. Nu e nici promovată și nici cunoscută.

Simțiți vreodată presiunea să vă adaptați unor trenduri din mediul online care nu vi se potrivesc?

Nu, deloc! Nu simt nicio presiune pentru că pur și simplu nu mă interesează. Eu consider că ar fi de așteptat, de la mine, fiind unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri din țara asta, să fiu eu însămi un trendsetter, nu să reproduc tăiței cu ciocolată, iaurt cu biscuiți și altele asemenea. Nu am făcut niciuna dintre rețetele acestea „virale” și nici nu am intenția să le fac.

Ce v-ar plăcea să gătiți dacă nu ați avea restricții de timp sau buget?

Oh, dacă nu aș avea restricții de timp și buget aș construi o bucătărie nou-nouță, de la temelie, plină cu toată tehnica actuală, care să-mi permită să gătesc absolut orice! Și, sigur, aș angaja și o echipă care să mă susțină, pentru că cel mai greu e că am doar două mâini.

Cum vă implicați în susținerea proiectului Banatul Regiune Gastronomică în 2028?

Mă implic activ. Sunt membru fondator și președinte al Asociației Degustăria, unul dintre inițiatorii proiectului Banat Regiune Gastronomică. Programele proiectului sunt de mare interes pentru mine, cu accent pe educația culinară, autenticitate, sustenabilitate și combaterea risipei alimentare, așa că m-am implicat cu entuziasm.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr când își alege viitoarea meserie?

Grea întrebare! Din fericire, s-a schimbat percepția că meseria pe care o alegi la 18-20 de ani o vei face toată viața. „Vechimea în același loc de muncă” nu mai e un criteriu de evaluare, în CV-ul cuiva. Tinerii noștri au șansa de a se răzgândi, refuzată celor dinaintea noastră și destul de rară în propria mea generație, eu sunt unii dintre cei care și-a schimbat radical direcția dar nu foarte mulți au făcut așa ceva. Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi dar, dacă ar fi s-o fac, în primul rând le-aș spune să elimine presiunea că această alegere îi va marca pentru tot restul vieții. E posibil ca la 20 de ani să dorești să faci ceva, dar la 30 să vrei să te schimbi și e în regulă să faci asta. Nu trebuie să rămâi prizonier într-o situație greu de suportat, consecință a unei alegeri făcute la o vârstă foarte tânără. Mai departe, sigur, i-aș sfătui ca alegerea meseriei să fie pragmatică dar în același timp să le placă. E ideal ca oamenii să aibă profesii care să îi recompenseze și afectiv, nu doar material. E minunat ca munca pe care o faci să te stimuleze intelectual, să te pasioneze.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.