Ghertrude Plettlinger este cadru didactic de aproape 30 de ani și a fost profesor-învățător pentru peste 100 de elevi. Totul a început la școala generală din Sânanadrei, iar din 2003 a predat la Grădinița cu Program Prelungit 14 din Timișoara și de 11 ani formează generații, începând de la clasa pregătitoare, la Liceul Nikolaus Lenau. Frau Ghertrude Plettlinger ne-a spus care sunt provocările acestei profesii și ce sfaturi are pentru tânăra generație de cadre didactice.

Cum v-ați decis să vă îndreptați spre cariera de dascăl?

Vin dintr-o familie în care au fost mulți profesori. Străbunica mea era profesor de Germană, iar străbunicul profesor de Matematică. De mică, mereu mi-am zis că vreau să fiu profesor… Nu am reușit imediat cum mi-am dorit pentru că viața te poate lua prin surprindere. Am avut și încercări de alte joburi, dar la un moment dat am hotărât că trebuie să o iau pe calea carierei de profesor. Am început cariera ca educatoare și de acolo am mers mai departe; am experimentat câțiva ani predând la clasele mai mari, am predat atunci Limba Germană ca și limbă străină, și, iată, am ajuns învățător de la educator, ceea ce mi se potrivește perfect.

Ce calități trebuie sa aibă un bun profesor?

Noi trebuie să învățăm că ei, elevii, sunt altfel decât am fost noi. Dacă la noi cartea avea o valoare, pentru ei cartea este o piesă moartă și noi trebuie să vedem cum să mișcăm acea piesă pentru a-i face să o iubească. Tot timpul trebuie să fim flexibili, să pornim de la simplele deprinderi care vin de acasă sau care nu vin și încă nu sunt dezvoltate. Noi avem această sarcină de a observa. Cel mai important este să nu uităm că lucrăm cu copii și nu cu roboți. Trebuie să simți când copilul nu mai poate, este obosit sau are o problemă. Mereu mă gândesc la copii ca și cum ar fi ai mei… Pentru copilul meu sunt recunoscătoare că este într-un loc bun și îi mulțumesc învățătoarei ei. Și eu trebuie să fac la fel pentru elevii mei… ei sunt familia mea extinsă. Sunt peste 100 de copii în familia mea în ultimii 15 ani, am 29 de ani vechime și nu mai spun de cei care deja au și copii și mă salută pe stradă. Este familia extinsă…

Elevii v-au adus și momente emoționante în carieră…

Am foști elevi care au terminat clasa a XII-a și sunt la diferite facultăți în țară sau în străinătate. Cea mai mare satisfacție și bucurie este atunci când vin și mă vizitează. Fosta mea clasă a venit și m-a vizitat și nu m-am așteptat… și sunt atât de mari. Nu m-au uitat, acest lucru înseamnă foarte mult. Prima mea generație de aici, de la Lenau, a fost deosebită, am știut asta și a fost una din generațiile mele de glorie. Există și așa ceva, toți sunt extraordinari, dar sunt clasele compacte ca aceea, inclusiv intelectual, nu erau doar vârfuri sau mai slabi, erau toți pe același nivel și din fosta mea clasă, de 23 de elevi, 19 au fost pe podium în primul an, și acela a fost un moment special la care m-au chemat. Când s-au strigat numele și ei tot urcau și nu se mai terminau, a fost mândrie că sunt elevii mei. Am avut de curând un moment care a fost ca un balsam pentru sufletul meu: o colegă care predă Istoria Minorităților la clasa V-a ne-a mulțumit mie și unei colege pentru generația pe care am dat-o: cei care fac parte din ea înțeleg germană, răspund, sunt dornici să învețe și pun întrebări. Este extraordinar când munca ta este răsplătită prin asemenea aprecieri. Mereu le spun părinților că nu le pot promite rezultate extraordinare, dar mă voi strădui să fac tot ceea ce ține de mine…

Totodată, aș vrea să mulțumesc familiei pentru susținere, înțelegere și încredere precum și tuturor care m-au ajutat să mă formez.

De ce sunt atrași oamenii de Lenau Schule?

În primul rând îi întâmpinăm cu dragoste pe toți. La Lenau mai este special un lucru: limba maternă, iar elevii noștri de a XII-a iau acea diplomă de competențe lingvistice și când ies de pe băncile școlii au toate porțile deschise, pot fi imediat traducători autorizați și pot începe lucrul. Ce studiezi aici îți permite să mergi la orice universitate. Ne mândrim și că nu toate școlile au posibilitatea să spună că au câștigători de Nobel.

Ce trebuie să caute un părinte la un profesor?

Trebuie căutat omul din spatele cadrului didactic. Omul sfințește locul și trebuie un om căruia îi place jobul și are putere zi de zi să vină la clasă cu zâmbetul pe buze și încărcat cu energie pozitivă de la elevi. Când reușești asta, nu mai sunt probleme. Părinții trebuie să analizeze și dacă este școala potrivită pentru copilul lor, școala noastră este grea, dar la orice școală pot fi și surprize negative.

Ce sfaturi ați da tinerei generații de profesori?

Sfatul meu pentru cei tineri este să se înarmeze cu multă răbdare, să ia energie pozitivă de la elevi, pentru că noi rămânem tineri prin ei, și chiar dacă este o meserie grea și obositoare, cu multe ore de pregătire suplimentară, satisfacțiile sunt mari… Chiar dacă sunt momente grele, uneori, trebuie să treacă peste ele și să vadă partea frumoasă a meseriei, zâmbetele și mesajele pe care le primești la ora 7 dimineața, când deschizi telefonul… Nu poți fi ursuz în învățământ…. Este o meserie grea, dar frumoasă prin natura ei, pentru că noi modelăm elevii, le dăm aripi, le deschidem calea, noi suntem printre cei care trebuie să le oferim stabilitate în parcursul lor. Le spun și colegilor mei că un profesor ar trebui să treacă prin toate stadiile din învățământ, prin clasele primare, gimnaziale, liceale, și de abia atunci pot cunoaște dezvoltarea unui elev. Este foarte important ca familia și cadrul didactic să aibă o comunicare bună. Când o generație nouă începe cursurile, le spun că noi suntem într-o barcă și trebuie să vâslim în aceeași direcție, așa văd eu învățământul ideal. Ținta mare a învățământului este ca tânărul să-și găsească drumul în viață…

Care sunt provocările de care se lovesc profesorii și ce ați schimba în învățământ?

Aș introduce această practică de trecere în fiecare stadiu al învățământului – primar, gimnazial, liceal. E suficientă o perioadă de doi ani și deja cadrul didactic știe ce se întâmplă. Aș mai schimba programele, aș insista ca acestea să fie în concordanță, cele de la învățământul primar la cel gimnazial. Aici mereu a fost o prăpastie. Nu aș lăsa clasa pregătitoare la cinci ore pe zi, aș ușura puțin acest program. După 30 de minute copilul nu mai poate să se concentreze.. În plus, profesorul ar trebui să aibă continuitate. Dacă elevii au început Limba Română în clasa a V-a cu un profesor, acesta să termine materia în a 8-a, așa se văd performanțele și pot fi analizate. Pentru cadrele didactice tinere este greu să-și găsească posturi: nu au suficiente ore. Aș schimba și legea cu detașările, pentru că sunt mulți care țin posturile blocate și unii nu prind post. Dacă la fiecare doi ani se schimbă profesorii, atunci nu merge treaba cum ar trebui. Noi suntem pilonii de stabilitate.

La plecare, o lăsăm pe Frau alături de copiii care zilnic doresc să mai „stea puțin” la școală, negociind intens cu părintii timpul de plecare. „Tchuss” și „bis morgen” spune doamna învățătoare până mâine, când va fi o nouă zi cu zâmbete în clasă.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro, iar reporterii noștri vor selecta poveștile și vor realiza ulterior un interviu chiar cu tine!