Cariere de poveste (sau de povestit) este noua rubrică cu care ne prezentăm în fața voastră, locul unde oamenii ne vor povesti despre ceea ce fac, cum și de ce au ajuns să facă o anumită meserie. Începem cu „Dr. Andu”, așa cum îl știu colegii și pacienții…

De la voluntar în primii ani de facultate, la doctorul primar de astăzi, medicul Alexandru Cârstea a vrut încă din clasa I să se facă chirurg ortoped. A ajuns la medicina de urgență. În anul I de facultate s-a orientat spre această specializare. Au urmat șase ani de voluntariat, apoi cinci de rezidențiat la Spitalul Județean din Timișoara, unde a fost inclusiv șef de echipaj. Acum, dr. Andu lucrează ca medic primar de urgență la Spitalul Louis Țurcanu și face, din pasiune, gărzi pe mașina de intervenție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) mobilă la SMURD. Dr. Andu spune că aceasta a fost vocația lui, iar pacienții lui, copiii, îi răsplătesc munca cu… îmbrățișări. Doctorul a vorbit într-un interviu pentru Tion și Agenda despre cazurile cu care se confruntă, riscurile meseriei, dar și despre medicina de urgență a viitorului.

Cum ați decis să vă îndreptați spre această meserie?

De când eram mic am știut că vreau să fac medicina. De unde anume a pornit acest lucru nu știu să spun exact; încă din clasa I, de când ne-a întrebat învățătoarea ce vrem să ajungem în viață, țin minte că am spus că vreau mă fac chirurg ortoped. Cumva, țin minte, au râs ea și câțiva dintre colegi. După ani și ani, când m-am întâlnit cu ea și m-a întrebat ce m-am făcut, i-am spus că exact ce am spus în clasa I și m-a felicitat. Medicina de urgență am hotărât că o voi urma când eram în anul II de facultate. Am început din anul I să fac voluntariat în practica de vară, iar după ce am terminat anul I nu eram orientat să fac undeva anume practică. Când o colegă m-a întrebat dacă mergem la Spitalul Județean la Urgențe să facem practica, am spus că merg. Ceea ce am și făcut. După cele 20 de zile obligatorii de practică, mie mi s-a părut interesant și am rămas să merg în continuare pe acest drum. Încet-încet mi-am dat seama că este partea din medicină care îmi place mie cel mai mult. Până să fiu convins 100%, mergeam pe toate secțiile și când dădeam peste un caz care mi se părea interesant îl rugam pe domnul doctor să mă lase să particip la operație, ca observator. Toată lumea a fost deschisă, cu toții m-au lăsat să intru în săli, am văzut tot ce mi s-a părut interesant, student fiind. Din anul III am fost convins că cel mai mult îmi place medicina de urgență și atunci asta am urmat.

Ce calități trebuie sa aibă cineva care vrea să urmeze un astfel de drum în viață?

În primul rând, în general vorbind, pentru medicină trebuie să ai chemare… Dacă nu există atracție reciprocă între tine și meserie nu cred că poți să o faci așa… pur și simplu. Să înveți niște lucruri și să le faci se poate, dar trebuie să ai pasiune să faci medicină. Pentru medicina de urgență trebuie să fii o persoană foarte rapidă în gândire, să iei decizia cea mai bună pe moment în situații critice, o clipă face diferența între viață și moarte, nu există timp, trebuie spontaneitate… acum poate să fie liniște, în clipa următoare poți să ai în față cazul profesiei tale. Trebuie interacțiune bună cu alți oameni pentru că trebuie să colaborezi cu secțiile spitalului. Nu poți duce un caz singur, întotdeauna este nevoie și de implicarea colegilor.

Cum este interacțiunea cu copiii?

Aș zice că aici, surprinzător, este mai ușor să lucrezi cu copiii decât cu adulții, deoarece ei nu te mint, chiar dacă nu verbalizează cel mai bine, dar din expresii și gesturi îți dai seama că spun adevărul, e adevărul în stare pură. Ei nu te vor duce pe calea dorită de ei, nu te mint. Când au o problemă se vede. Îmbucurător e însă un fapt: cazurile grave pediatrice sunt mai rare decât cele de adult în stare critică.

Descrieți un moment al carierei care v-a adus satisfacție și v-a făcut să fiți mândru de profesia aleasă.

Sunt multe. Am cazuri la care sunt mândru că am fost medicul lor și am o satisfacție imensă. Cea mai mare bucurie e când am pacienți critici care se fac bine. Am câțiva pacienți care și astăzi îmi trimit mesaje de sărbători în care îmi mulțumesc că trăiesc datorită mie. Bucuria este imensă când văd că un pacient care a avut stop cardio-respirator mai demult îmi trimite un mesaj că e bine sau când copilul care a avut caz special vine iarăși la spital și mă îmbrățișează – sunt lucruri unice care contează mai mult decât orice altceva. Este încununarea muncii noastre. Majoritatea cazurilor rămân în minte prin povestea lor, la ele te gândești adesea. Majoritatea sunt povești fericite. Sper să fac medicină de urgență atâta timp cât sunt apt fizic.

Orice meserie are și riscurile ei. Care sunt cele presupuse de meseria dvs.?

Riscurile medicinei de urgență sunt în partea de pre-spital: ești mereu pe teren necunoscut, poți să ajungi în situații în care cei implicați sunt recalcitranți, sunt nemulțumiri, condițiile meteo pot fi nefavorabile… Poți să fii nevoit să intri în diverse locuri cu potențial de risc: la înălțime, în apă… În spital, pe lângă problemele de auto-rănire, se mai întâlnesc persoane nemulțumite. Sunt și momente de epuizare fizică, dar următoarea provocare te pune pe picioare și te face să o iei de la zero. Vine o mobilizare pe care știi că trebuie să o faci. Avem și o mașină de ATI neonatală, dar, de când sunt elicopterele, pe distanțe mari, pacienții sunt transportați astfel. Nu e ușor, trebuie să fii permanent în alertă, nou-născuții sunt foarte delicați.

Ce sfaturi i-ați da unui tânăr la început de drum?

Eu îndemn fiecare tânăr să-și urmeze visul, să facă totul cu pasiune. Dacă adaugi pasiune la cunoștință și muncă rezultatele vor fi mai bune decât dacă le faci că trebuie să le faci. Fiecare om trebuie să găsească ce îl motivează mai mult și să urmeze calea aceea.
Este o meserie de care te îndrăgostești la prima vedere sau îți dai seama că nu este pentru tine. Nu există cale de mijloc din perspectiva mea.

foto: Adrian Panduru/Tion

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, spune-ne povestea ta! Tion așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro, iar reporterii noștri vor selecta poveștile și vor realiza ulterior un interviu chiar cu tine!