Această ediție specială de Crăciun are formatul „Blind Date with a Book”, în care fiecare participant aduce o carte pe care o va dărui unui alt membru al grupului, păstrând titlul secret până la final.
Cărțile pot fi despre educație, dezvoltare personală, psihologie, pedagogie sau orice altă lectură considerată valoroasă pentru cineva pasionat de educație. Fiecare carte va fi împachetată, astfel încât să rămână o surpriză pentru destinatar.
„O carte care v-a inspirat, v-a oferit o perspectivă nouă sau v-a sprijinit în parcursul profesional sau personal. Așteptăm cu bucurie să ne revedem și să descoperim împreună noi cărți”, transmit organizatorii.
Participarea este gratuită, dar este necesară confirmarea prezenței prin completarea ACESTUI formular.
Asociația Inițiativă în Educație din Timișoara se ocupă cu activități care contribuie la dezvoltarea mediului educațional și la construirea unei comunități mai bune, prin proiectele și evenimentele derulate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!