„Când a reprezentat România la Bienala de la Veneția, noaptea călca o sută de cearceafuri și ziua căra lăzi cu fructe într-o piață. Mânca fructe și sângerete, uneori primea o cafea. Cafeaua era foarte bună. A construit expoziția din pavilionul României printre vizitatori. Lucrările au stat până atunci într-un tir, într-o parcare.  România a uitat să plătească transportul în Veneția. După ani a găsit caietul cu toate invitațiile primite de la galerii, muzee, colecționari. Unde ar fi fost Napoleon Tiron dacă ar fi deschis caietul acela? ” – interoghează, retoric, Kunsthalle Bega.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara îi invită pe cei mai tineri spectatori la premiera spectacolului „Arca-Barca”, în regia lui Rumi László. Producția, concepută special pentru copiii mici, „dezvăluie o lume marină plină de magie, construită din forme simple, obiecte animate și surprize vizuale, care prind viață în fața publicului”, susțin creatorii spectacolului.
Greu de găsit o comedie mai romantică, mai duioasă, dulce, haioasă pentru serile de dinaintea sărbătorilor de iarnă. Dacă adaugi rețetei două mari vedete ale scenei teatrale românești - foarte admirații actori Marius Manole și Medeea Marinescu - și semnătura regizorală a maestrului Radu Beligan, tentația devine irezistibilă. „« Fă-mi loc!» e o poveste despre iubire și speranță”, transmite actrița Medeea Marinescu.
Proiectul „memorie și materie. în dialog scenografic cu Tadeusz Kantor”, semnat de Dariana Pau, invită publicul să pătrundă în intimitatea procesului creației scenografice. „Vreau ca publicul să vadă nu doar rezultatul, ci întregul drum – etapele de gândire, incertitudinile, revelațiile. În teatrul lui Kantor, scena era un atelier al memoriei. În acest proiect, vreau să aduc atelierul pe scenă”, afirmă tânăra scenografă, autoarea proiectului.
„Recviem” de Giuseppe Verdi, una dintre capodoperele repertoriului vocal-simfonic universal, le este oferită melomanilor de către Filarmonica Banatul, la sfârșitul acestei săptămâni, sub conducerea muzicală a dirijorului francez de origine tunisiană Fayçal Karoui. Concertul va fi precedat de o prelegere despre Giuseppe Verdi, susținută de Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, și de conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pregătește o premieră inedită dedicată celor mai tineri iubitori de teatru. Este vorba despre „Patricia și distractorii. Ghidul micului spectator”, un proiect educativ adresat copiilor din clasele I–IV. Spectacolul este menit să îi învețe cum să se bucure de experiența unui spectacol respectând regulile de comportament din sală.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 iulie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții

Turism

Ce fură turiștii din camerele de hotel? Prosoapele conduc detașat clasamentul
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere. 1

Capitală Culturală

 Recital vocal cu orgă și poezie, la Biserica Piaristă
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.

Eveniment

Incendiu la un utilaj în zona Complexului Studențesc din Timișoara
Luni după-masa pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj, la o pompă de șapă, în Timișoara, pe str. Ion Vidu.

Mapamond

Donald Trump confirmă că a intervenit la FIFA pentru un jucător
Donald Trump a confirmat că i-a cerut președintelui FIFA, Gianni Infantino, să fie revizuită suspendarea atacantului american Folarin Balogun, considerând că eliminarea acestuia în meciul cu Bosnia/Herțegovina a fost nedreaptă. 1

Ştiri din Timiș

Micuții vulnerabili din Timiș primesc o nouă șansă la educație. Grădinițele estivale Salvați Copiii ajung la Timișoara și Checea
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a neparticipării copiilor la educația preșcolară din Uniunea Europeană, iar Timișul se numără printre județele în care organizația Salvați Copiii România desfășoară, și în această vară, programe dedicate copiilor din comunități vulnerabile.

Ştiri din Timiș

JAZZx 2026: Cinci zile cu zeci de mii de oameni. Pregătiri pentru ediția 2027
JAZZx 2026, desfășurat timp de cinci zile la Timișoara, a reconfirmat statutul său de unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale orașului, reunind muzică, educație și comunitate.

Ştiri din Timiș

Paula Romocean, confirmată de instanță în incompatibilitate. Decizia nu este definitivă
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o incompatibilă. Decizia Curții de Apel Timișoara nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici