tion.ro Web analytics

Îngrijorări și recomandări pentru TM2023 în ultimul raport de monitorizare de la Comisia Europeană

De Roxana Deaconescu

Îngrijorări și recomandări pentru TM2023 în ultimul raport de monitorizare de la Comisia Europeană

Experții de la Bruxelles pun piciorul în prag, în ultimul raport de monitorizare pentru proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Nu e nevoie de ceartă, dar e nevoie de încredere, finanțare și de un program bazat pe proiectele din dosarul de candidatură depus de Timișoara. Există și îngrijorare din partea Comisiei Europene.
Scris de Roxana Deaconescu - Experții de la Bruxelles pun piciorul în prag, în ultimul raport de monitorizare pentru proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Nu e nevoie de ceartă, dar e nevoie de încredere, finanțare și de un program bazat pe proiectele din dosarul de candidatură depus de Timișoara. Există și îngrijorare din partea Comisiei Europene.

După întâlnirea de monitorizare care a avut loc în iunie, Comisia Europeană a publicat ultimul raport de monitorizare. Comisia de experți cuprinde reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului Europei și ai Comisiei Europene.

În cel mai nou raport scrie că primarul le-a prezentat experților europeni „ideea de a distribui sarcinile și responsabilitățile în ceea ce privește programul de Capitală Europeană a Culturii între mai multe organizații, creând un ecosistem mai larg pentru implementarea acestuia”.

Îngrijorările experților

„O parte din acest proces a început deja în luna martie, după înființarea Centrului de Proiecte. De asemenea, pentru că nu există director artistic din vara lui 2019, se intenționează recrutarea unui mic grup de curatori, care să reevalueze programul în viitorul imediat. Totuși, răspunsurile la întrebările legate de managementul și dezvoltarea programului conțin un anumit grad de incertitudine; din acest motiv, Panelul este îngrijorat că va dura destul de mult timp până când va fi funcțională o nouă structură care să poată asigura coerența anului de Capitală Europeană a Culturii”, se arată în document.

În raport mai scrie și faptul că reprezentanții UE au sesizat lipsa de încredere a primarului față de Asociația TM2023 condusă de Simona Neumann. Aceștia spun că „cea mai mare provocare este, dincolo de problemele legislative și structurale, lipsa de încredere dintre autoritățile locale și managementul Asociației”. Comisia de monitorizare se declară „îngrijorată de situație”, dar apreciază „discuțiile deschise purtate între părțile implicate și consideră că există voință pentru ca proiectul să fie un succes”, în condițiile în care nu există un plan clar care să indice cum vor fi depășite cât mai rapid aceste provocări”.

Până la 1 septembrie 2021, experții de la Bruxelles au cerut și un plan de proiect, care nu trebuie să aibă mai mult de șapte pagini și care să conțină mai multe detalii, cum ar fi cele legate de structura organizațională, de dezvoltarea programului cultural, cu precizări clare (cine va decide asupra conținutului și finanțării, care sunt proiectele bazate pe al doilea bidbook, cum va fi asigurată dimensiunea europeană a proiectului – n.r.). Se cer, în același plan, o evaluare realistă a proiectelor de infrastructură și statusul lor, așa cum ar putea arăta în prima lună din 2023, precum și o schemă fezabilă de monitorizare și evaluare și lista principalelor ținte și obiective în perioada 1 septembrie 2021 – 31 decembrie 2023, cu termene clare.

Recomandările din raport

  • 1. Comisia de monitorizare încurajează stakeholderii de la TM2023 să facă tot ce este necesar pentru a rezolva rapid situația. Scopul este asigurarea unui an 2023, de Capitală Europeană a Culturii, coerent și solid. Nu mai este timp de invocare a unor obstacole și provocări, drept scuze pentru a nu lua măsurile care se impun și pentru a căuta vinovații. Este momentul să fie pusă în practică soluții clare, iar stakeholderii ar trebui să lucreze împreună pentru atingerea acestui obiectiv.
  • 2. Găsirea unei soluții pentru finanțarea multianuală este crucială pentru succesul acestui proiect. Procesul legislativ pentru rezolvarea acestei situații este în derulare la nivel guvernamental și ar trebui finalizat până la sfârșitul lunii august 2021. Pentru a asigura finanțarea Capitalei Culturale chiar și în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, ar putea fi utilă găsirea unori structuri opționale, în paralel cu procesul legislativ.
  • 3. Comunicarea și încrederea dintre autorități și Asociație sunt la un nivel foarte scăzut. Acest lucru ridică serioase îngrijorări, iar Comisia de monitorizare recomandă luarea imediată a unor măsuri pentru a rezolva această problemă. Susținerea puternică din partea stakeholderilor politici este o condiție a succesului. Experiențele anterioare au demonstrat că un proiect de Capitală Europeană a Culturii prins în lupte politice este serios afectat și este pus în pericol.
  • 4. Un model descentralizat, în care diferitele aspecte ale implementării proiectului de Capitală Europeană a Culturii sunt împărțite între mai multe organizații, ar trebui evitat, atât din cauza specificităților unui astfel de proiect, cât și din cauza timpului foarte scurt rămas la dispoziție, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea unui program coerent, care să urmeze viziunea și aspirațiile enunțate în dosarul de candidatură. Modelul ales trebuie să stabilească exact cine gestionează, pe plan local, proiectul.
  • 5. Având în vedere subdezvoltarea programului de Capitală Culturală și timpul foarte scurt, Comisia recomandă ca toate eforturile să fie concentrate în pregătirea unui program bazat pe proiectele prezentate în bidbook. De aceea, programul pre-2023 trebuie limitat, iar apeluri adiționale de proiecte trebuie lansate doar după ce programul de bază pentru 2023 a fost asigurat.
  • 6. Deoarece programul trebuie să fie un amestec echilibrat între propuneri locale și artiști internaționali, una dintre prioritățile pentru dezvoltarea lui trebuie să fie parteneriatele de înaltă calitate artistică, încheiate cu organizații europene.

Cum rămâne cu Premiul Melina Mercouri

„La finele celei de-a treia întâlniri de monitorizare, în toamna lui 2022, Comisia va face recomandări legate de acordarea, către TM2023, a Premiului Melina Mercouri. Premiul va fi plătit până la finele lunii martie a anului de Capitală Europeană a Culturii, în cazul în care orașul respectiv își onorează angajamentele luate în faza de candidatură, dacă respectă criteriile Comisiei Europene și dacă ia în considerare recomandările făcute în rapoartele de selecție, respectiv monitorizare”, se mai arată în raportul de monitorizare.

Primarul Timișoarei anunțase în ultima ședință a Adunării Generale a Acționarilor TM2023, din 19 iulie, că a „primit chiar astăzi decizia Comisiei Europene de înmânare a premiului, «prize decision on the award of Melina Mercouri Prize to Timișoara 2023», în care este stipulat că «the prize winner» este municipiul Timișoara, în care sunt 5 condiții în care acest premiu va putea fi acordat”.

Premiul Melina Mercouri este de 1,5 milioane de euro.

Pe aceeași temă:

Corina Șuteu spune că a găsit dezastru la TM2023. Mingea e la primărie, scrie fostul ministru al Culturii într-un raport

2 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. uie_fritz says:

    nu sunt destule parade ghei pt tm capitala culturala ghei 2023

    • sofer says:

      Mai era ceva de spus cu acest primar ? Cred ca s-a spus totul despre capacitatea manageriala a individului . Doarme de 9 luni . Nimic nu este important , ca doar nu-i primar la New York .

  2. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Peste 12.000 de timișeni s-au angajat prin ANOFM, în primele opt luni ale anului 2021. Anunțurile din campania Tion

    Ştiri din Timiș

    Start Liberty Marathon. Traseul alergătorilor și drumurile închise

    România

    Florin Cîțu, noul președinte al PNL. „Voi fi președintele tuturor liberalilor”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Descoperă povestea palatului Miksa Steiner, fostul sediu al Băncii de Scont

    Eveniment

    Amenzi de peste 15.000 lei pentru vitezomani, într-o localitate din Timiș

    Ştiri din Timiș

    100 de ani în alb-violet, concert rock alături de Filarmonica Banatul pe Stadionul Știința

    Eveniment

    Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care nu au purtat mască, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Scumpirea gigacaloriei este o posibilitate și la Timișoara. Ruben Lațcău: Nu vom scădea subvenția, este exclus

    Sănătate

    Coronavirus, 25 septembrie: peste 7.600 de cazuri noi în România, 435 în Timiș. Rata la Timișoara se apropie de 6

    Ştiri din Timiș

    Bani pentru drumuri comunale din Timiș. Primăriile care primesc fonduri

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici