Vineri, 21 iulie, puteți celebra prin muzică, dans, literatură și film toate beneficiile pe care apa le aduce în viața noastră, la Muzeul Apei. La UVT vine inventatorul senzorului optic din ceas care măsoară pulsul, Cristian Presură. Seara, puteți merge la spectacole de teatru sau la petreceri pe malul Begăi și în oraș.
Ştiri din Timiș
Familia a cărei casă a fost distrusă în incendiul izbucnit vineri seara în Giroc are nevoie de sprijin pentru a putea lua totul de la capăt. Pe rețelele de socializare a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Gabriela și Florin Ciuciu, care au pierdut aproape tot în urma incendiului.
Ştiri din Timiș
După ce PNL Timiș a anunțat că îi propune pe Cristian Chivu și Dan Negru pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, omul de televiziune a transmis că nu își dorește o astfel de distincție dacă aceasta poate fi percepută drept o recompensă politică. Ulterior, președintele PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, a anunțat că formațiunea încearcă să transforme inițiativa într-una susținută de timișoreni.
România
Scumpirea carburanților ar putea avea efecte în lanț asupra prețurilor din supermarketuri, avertizează reprezentanții comercianților. Primele produse care s-ar putea scumpi sunt cele de import și cele ambalate în plastic, dacă actualele probleme de aprovizionare cu petrol vor continua.
România
O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României a fost doborâtă sâmbătă dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Este al doilea incident de acest fel în mai puțin de 24 de ore.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 25 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge la un recital de orgă și flaut, la film sau să participați la tururi ghidate.
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar urma să se întâlnească marți la Washington, potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de Reuters.
Ştiri din Timiș
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis, vineri, că lucrările de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad continuă pe toate cele patru loturi ale proiectului, unul dintre cele mai importante din vestul țării.
2