Eufonia Festival – continuă, de data aceasta la Sinagoga din Cetate, de la ora 19. Biletele sunt disponibile online, pe site-ul Filarmonicii Banatul.
- 𝐒𝐢𝐧𝐚𝐠𝐨𝐠𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞, o bijuterie arhitecturală din zona centrală a Timișoarei, reinaugurată în prezența împăratului 𝑭𝒓𝒂𝒏𝒛 𝑱𝒐𝒔𝒆𝒑𝒉 𝒂𝒍 𝑰𝒎𝒑𝒆𝒓𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑨𝒖𝒔𝒕𝒓𝒐-𝑼𝒏𝒈𝒂𝒓 în 1872 și devenită mai târziu o emblemă a Timișoarei, va fi gazda concertului de închidere a ℰ𝓊𝒻ℴ𝓃𝒾𝒶 ℬ𝒶𝓇ℴ𝓆𝓊ℯ 𝒜𝒸𝒶𝒹ℯ𝓂𝓎.
- După aproape 20 de ani în care a stat închis, spațiul și-a redeschis de curând porțile publicului larg, prilej numai bun pentru timișoreni să se delecteze cu un concert extraordinar cu 18 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑜𝑎𝑟𝑑𝑒 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛 𝑐𝑙𝑎𝑣𝑒𝑐𝑖𝑛, într-o sală cu o acustică magnifică.
- Ansamblul format din 19 muzicieni excepționali coordonați de renumitul violonist german 𝐁𝐞𝐫𝐧𝐡𝐚𝐫𝐝 𝐅𝐨𝐫𝐜𝐤, va susține un program muzical divers, alcătuit din lucrări celebre ale unor compozitori ca 𝐽.𝑆. 𝐵𝑎𝑐ℎ, 𝐶.𝑃.𝐸. 𝐵𝑎𝑐ℎ, 𝐺.𝑃. 𝑇𝑒𝑙𝑒𝑚𝑎𝑛𝑛 𝑠𝑎𝑢 𝐺.𝐹. 𝐻𝑎̈𝑛𝑑𝑒𝑙.
- Extraordinarul concert 𝐁𝐫𝐚𝐧𝐝𝐞𝐧𝐛𝐮𝐫𝐠𝐢𝐜 𝐍𝐫. 𝟑 scris de J.S.Bach va fi interpretat de 𝐵𝑒𝑟𝑛ℎ𝑎𝑟𝑑 𝐹𝑜𝑟𝑐𝑘, 𝑉𝑙𝑎𝑑 𝑃𝑜𝑝𝑒𝑠𝑐𝑢, 𝐷𝑜𝑟𝑎 𝐿𝑎̆𝑝𝑢𝑠̦𝑡𝑒, 𝑀𝑙𝑎𝑑𝑒𝑛 𝑆𝑜𝑚𝑏𝑜𝑟𝑎𝑐, 𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑖 𝑃𝑜𝑝𝑎, 𝑅𝑢𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑎 𝑀𝑜𝑠̦𝑜𝑟, 𝐹𝑙𝑜𝑟𝑖𝑎𝑛 𝑆𝑐ℎ𝑖𝑚𝑑𝑡 𝐵𝑎𝑟𝑡ℎ𝑎, 𝑂𝑐𝑡𝑎𝑣𝑖𝑎𝑛 𝐿𝑢𝑝, 𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑒𝑎 𝑃𝑒𝑡𝑟𝑖𝑙𝑎, 𝑀𝑜𝑘𝑎𝑛 𝑁𝑜𝑒 𝐸𝑙𝑜𝑑.
- 𝐄𝐮𝐟𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 – proiect inițiat de 𝙰𝚜𝚘𝚌𝚒𝚊𝚝̦𝚒𝚊 𝚃𝚛𝚒𝚋’𝙰𝚛𝚝, se află la cea de a cincea ediție și este organizat, cu această ocazie, de 𝕱𝖎𝖑𝖆𝖗𝖒𝖔𝖓𝖎𝖈𝖆 𝕭𝖆𝖓𝖆𝖙𝖚𝖑 din Timișoara.
Tosca de Giacomo Puccini – în cadrul Festivalului de Operă și Operetă, în aer liber, în Parcul Rozelor. Participarea este gratuită.
Schimbul de gardă – eveniment organizat de Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara, în fiecare duminică seara, până la finalul lunii noiembrie. Duminică, 4 septembrie, în jurul orei 19, în Piața Unirii va avea loc salva de tun. Participarea este gratuită.
Check Art Festival – de la ora 16, la Iulius Gardens. Participarea este gratuită.
- 𝗖𝗵𝗲𝗰𝗸𝗔𝗿𝘁 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 aduce magia în Iulius Town: marionete gigant, statui vivante, mimi, bufoni regali, muzică, teatru, ateliere de creație și spectacol cu foc.
- O tradiție, un festival al artei și al frumosului, dar și un eveniment menit să aducă zâmbetele pe chipurile timișorenilor – 𝗖𝗵𝗲𝗰𝗸𝗔𝗿𝘁 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 revine la Iulius Town, iar teatrul, muzica, dansul și pictura se împletesc din nou în spectacole inedite.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – Dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul, coordonați de maeștrii Brândușa și Nicolae Stănescu participă la Sărbătoarea satului – Târgul de la Igriș.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s” (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
- Expoziția temporară „150 ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
- Expoziția temporară „Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – o lume în oglindă”.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- „MNArT Open View”: lucrarea „Accident (Lecția de anatomie)” a artistului Aurel Vlad;
- „Micro-Folie”- reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
- Expoziția temporară „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă”;
- Expoziția permanentă „Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale”;
- Expoziția permanentă „Corneliu Baba”;
- Expoziția permanentă „Artă românească”;
- Expoziția permanentă „Artă europeană”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Ruga Bănățeană;
- Expoziția temporară „Fast din Regat – Colecții și colecționari”, Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!