Ziua Veteranilor de Razboi – marcata la Timisoara

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
Ziua Veteranilor de Razboi – marcata la Timisoara
La Timișoara a fost marcată Ziua Veteranilor de Război, vineri, 28 aprilie. Chiar dacă mulți dintre cei care au luptat în războaie au plecat dintre noi, în Timiș au mai rămas câțiva veterani, de vârste înaintate, care au fost martori ai acelor vremuri.

La Timișoara a avut loc vineri un ceremonial militar și religios organizat la Monumentul Ostașului Român din Parcul Central, prin care a fost marcată această zi. Cu această ocazie, Mircea Marcu, veteran de război în vârstă de 92 de ani, participant la cel de-al Doilea Război Mondial, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Teremia Mare.

La Timișoara au fost depuse coroane de flori la Monumentul Ostașului Român, din Parcul Central. Au fost prezente oficialități locale și județene și militari ai Brigăzii 18 Infanterie Banat.

Guvernul a hotărât ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. După Războiul de Independență din 1877-1878 și după Primul Război Mondial (1916-1918), prin diferite legi, s-a instituit titlul de veteran de război, participanților la campanii și urmașilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi și avantaje reparatorii. Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă. În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !