UDMR Timiș cere zile libere de la serviciu și pentru cei care sărbătoresc Paștele în altă perioadă față de ortodocși

De Adrian Panduru
6Comentarii
UDMR Timiș cere zile libere de la serviciu și pentru cei care sărbătoresc Paștele în altă perioadă față de ortodocși
© Tion: UDMR Timiș cere zile libere de la serviciu și pentru cei care sărbătoresc Paștele în altă perioadă față de ortodocși
Reprezentanții UDMR Timiș cer ca instituțiile și societățile comerciale să respecte legea și să acorde zile libere și celor care sărbătoresc Paștele în altă perioadă față de creștin-ortodocși. Au fost semnalate cazuri chiar în Timișoara când manageri de multinaționale sau directori de instituții au ignorat acest drept stabilit prin lege…

În acest an, Paștele cade pe 21 aprilie pentru credincioșii de rit apusean și în 28 aprilie pentru creștin-ortodocși. Zoltan Marossy, președintele UDMR Timiș, spune că a primit nenumărate semnale că în ceea ce privește credincioșii de rit apusean (occidental) nu se respectă peste tot zilele libere acordate prin lege, deși le este garantat acest drept. Practic, ortodocșii primesc de „la lucru” zile libere de Rusalii și Paști, iar romano-catolicii, protestanții primesc doar o zi de Învierea lui Iisus Hristos, în unele locuri.

„Nu am găsit un loc în care să văd și sărbătorile pascale, de la Vinerea Mare la ziua de Rusalii, a celor care cred în Dumnezeu frecventând o biserică de rit apusean. Eu cred că nu e bine dacă în Banat îi uităm pe cei care cred în același Dumnezeu. A fost o discuție în interiorul filialei județene pentru că atâta timp cât s-a legiferat ca fiind zi liberă doar prima zi de Paști eu am avut impresia că suntem într-o mare «dragoste bănățeană». Eu sunt protestant. Eu eram liber în «lunea» (Paștele pică întotdeauna duminică, iar luni este zi liberă – n.r.) care era pentru mine. De Paștele ortodox veneam pe la lucru de politețe. S-a legiferat ca zi liberă și Vinerea Mare și a doua zi de Rusalii. Dorim ca și instituțiile să respecte aceste reguli, ca și catolicii, reformații, protestanții să beneficieze de aceste zile libere de Paști. Chiar am auzit de un caz al unui șef într-o multinațională din Timișoara care a spus că cine vrea să aibă sărbători ca în Germania să-și ia concediu”, a spus Zoltan Marossy.

Cei care merg la aceste biserici (romano-catolicii, protestanții – reformații, lutheranii și unitarienii, și din cultele neoprotestante și mulți alții) sunt fericiți atunci când Paștele pică în aceeași dată cu cel ortodox. Oricum, cei de la UDMR Timiș vor să genereze un chestionar (nu se știe încă sub ce formă) în care timișenii să fie consultați asupra acestui aspect.

De altfel, este de notorietate întâmplarea de anul trecut, din luna mai, când procesiunea catolicilor din Timișoara de Florii a fost blocată, iar Liturghia de la Dom grav deranjata de un concurs de alergare care avea loc chiar în Piața Unirii.

Conform Wikipedia, „Creștinismul occidental sau creștinismul apusean este un termen istoric ce se referă la ramura vestică a creștinismului, ce cuprinde Biserica Romano-Catolică și Bisericile Protestante . Termenul de creștinism apusean este folosit în contrast cu termenul de creștinism răsăritean. Creștinismul occidental constituie aproximativ 80% din creștinii din întreaga lume”.

Articole pe aceeași temă:

Reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara nu au putut organiza solemnitatea Floriilor în duminica care a trecut, din cauza unui eveniment sportiv organizat în același timp, care avea loc pe traseul tradițional al acestei procesiuni, din zona Pieței Unirii din Timișoara. Aceștia spun că...



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor