Timisorenii sunt asteptati la o noua editie a Pietei Plantelor Libere

De Alina Neagu
Timisorenii sunt asteptati la o noua editie a Pietei Plantelor Libere
© Foto: Facebook/ In Comunitate
Vrei să-ți schimbi plantele de acasă? Sau vrei un sfat despre cum ai putea să le îngrijești mai bine? Sau, pur și simplu, ai chef de o poveste? Hai la Piața Plantelor Libere, duminică, 8 octombrie, de la ora 14:00, în Piața Sinaia (Mocioni)

Evenimentul Piața Plantelor Libere, ajuns la a doua ediție, se adresează oamenilor pasionați de plante care vor să atragă natura mai aproape de ei și celor care cred în capacitatea darului și a relațiilor interumane de a îmbunătăți mediul în care trăim, transmit organizatorii.

”Piața Plantelor Libere promovează un model de viață colaborativ, schimbul liber și o economie a darului ca alternativă la sistemul actual al tranzacțiilor. Întâlnirea se bazează pe relațiile dintre oameni, existente sau în formare, și pe încredere reciprocă. Evenimentul continuă seria de inițiative locale Piața Lucrurilor Libere și Piața Semințelor Libere „unde totul e gratuit, necomercial și organizat de participanți înșiși. Fără bani, fără troc, fără schimb ci o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului”, precizează organizatorii evenimentului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !