Teatrul Național din Timișoara a anunțat perioada de desfășurare a FEST-FDR, ediția XXIV!

De A. M. A.
Teatrul Național din Timișoara a anunțat perioada de desfășurare a FEST-FDR, ediția XXIV!
© foto: TNT
Tema din acest an a mult așteptatului Festival European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești va fi SPAM!

Anul acesta, Teatrul Național din Timișoara va organiza ediția cu numărul XXIV a celui mai important festival dedicat dramaturgiei românești, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), ce va avea loc între 11 și 19 mai 2019.

„Parte a unei formule duale deja consacrate, modulul FDR va panorama și în 2019 cele mai reprezentative producții de teatru pe text românesc (sau pornind de la un scenariu bazat pe un text românesc). La rândul său, modulul FEST, ce își propune să arate publicului timișorean producții teatrale europene inovatoare, având și o importantă componentă de spectacole în aer liber, va consolida statutul festivalului organizat de Naționalul timișorean, recunoscut ca emblemă a diversității, a dialogului între forme de artă a spectacolului și între culturi, a creativității și a întâlnirilor pozitive. În acest an, modulul internațional al FEST – FDR 2019 se va plasa sub egida Sezonului România-Franța, incluzând în program o importantă selecție de spectacole produse de companii franceze”, ne transmit reprezentanții TNT.

Așadar și în acest an, la ediția cu numărul XXIV a FEST-FDR, Teatrul Național din Timișoara promite nouă zile de spectacol minunat, dans, teatru, artă vizuală sau muzică și va aduce împreună oameni și idei prin numeroasele evenimente conexe ale Festivalului.Tema FEST-FDR în 2019 va fi SPAM.

„Am dorit să cercetăm ideea de SPAM cu mijloacele artelor scenice, plecând de la faptul că în acest moment, a devenit o componentă din ce în ce mai prezentă a vieții. Ca urmare, FEST-FDR 2019 propune un caleidoscop teatral al perspectivelor, fie ele drumuri deschise sau acces interzis, având conștiința faptului că răspunsurile vor fi întotdeauna individuale. Vom reveni cu detalii privind selecția spectacolelor incluse în festival”, ne mai spun reprezentanții TNT.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor