Tânăra de 24 de ani s-a prezentat în vama Cenad pentru efectuarea formalităților de frontieră. Oamenii legii i-au cerut actele și au început să o verifice.
„Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că femeia figura în bazele de date ca fiind urmărită în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Belgia, în data de 01.06.2015. Persoana în cauză avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică. Faţă de femeia în cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, povestesc oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!