Tanar prins ca vindea ilegal petarde in piata Badea Cartan

De F.M.B.
2Comentarii
Tanar prins ca vindea ilegal petarde in piata Badea Cartan
Din piețele din Timișoara se poate cumpăra orice! O demonstrează un tânăr întreprinzător care a fost săltat de jandarmi în timp ce vindea petarde, printre comercianții de fructe și legume, în Piața Badea Cârțan.

Tânărul întreprinzător are 24 de ani și a fost depistat de jandarmi în timp ce vindea mai multe tipuri de petarde și artificii. S-a organizat din timp și a decis să acopere cât mai bine cererea amatorilor de pocnitori pentru noaptea de Revelion. În total, bărbatul avea aspura lui 650 de articole pirotehnice care au fost confiscate.

„Tânărului, jandarmii i-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 37, din Legea 126/ 1995, privind regimul materiilor explozive, formă actualizată, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an. Dosarul cu actele de constatare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi articolele pirotehnice descoperite asupra lui vor fi predate Serviciului Arme, Muniţii, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiş”, se arată într-un comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor