Tânărul de 32 de ani a fost tras pe dreapta de polițiști în noaptea de vineri spre sâmbătă pe bulevardul Corneliu Coposu din Timișoara. Oamenii legii l-au pus să sufle în etilotest pentru a vedea dacă a consumat alcool și, pentru că rezultatul a fost zero, iar bărbatul avea un comportament suspect, l-au testat și pentru consumul de droguri. Rezultatul ultimului test a ieșit pozitiv pentru consumul de canabis, iar oamenii legii au început să îl percheziționeze atât pe el, cât și autoturismul.
„Totodată, în urma controlului autovehiculului, polițiștii au depistat în interior mai multe recipiente ce conțineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv susceptibile a fi canabis. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!