Sute de amenzi, in numai doua zile, pe soselele din Timis

De Raoul Jurchela
1Comentariu
Sute de amenzi, in numai doua zile, pe soselele din Timis
© foto: arhiva
Acțiuni intense ale polițiștilor de la Rutieră, cu câteva zile înainte de Paști. Oamenii legii au ieșit pe străzi pentru a-i prinde pe șoferii care au încălcat legea și au aplicat peste 400 de amenzi.

Polițiștii au acționat în perioada 2-4 aprilie pe toate drumurile din județ, dar și în localități. Ținta a fost ca de obicei prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

„Astfel, au fost întocmite 12 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 426 sancţiuni contravenţionale, 144 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 90 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi şi 13 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 31 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Acțiunile de acest gen se vor intensifica în weekendul ce se apropie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor