Suspect de terorism, ridicat de politisti. Perchezitii in Arges

De T. Ex.
3Comentarii
Suspect de terorism, ridicat de politisti. Perchezitii in Arges
Poliţiştii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti au efectuat trei percheziții în județul Argeș, pentru prinderea unui bărbat suspectat de săvârșirea de infracțiuni de terorism. Potrivit procurorilor, bărbatul a postat și distribuit pe rețele de socializare mai multe fotografii și imagini video cu sigla grupării teroriste DAESH și a cules și transmis informații legate de un obiectiv militar de pe teritoriul țării noastre.

“Suspectul zis <<Ibrahim>> începând cu luna noiembrie 2016 a utilizat și/sau utilizează și în prezent, pe o retea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat și distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum și înregistrări cu atacuri ale DAESH și execuții, prin decapitare și impușcare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”, au transmis reprezentanții DIICOT.

Potrivit polițiștilor, bărbatul a a cules și transmis informații legate de un obiectiv militar de pe teritoriul țării noastre.

“Totodată, în primăvara anului 2015, bărbatul s-ar fi deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.Tot din cercetări s-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informaţiile respective în scopul transmiterii ori punerii lor la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015”, au explicat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.

Suspectul, în vârstă de 39 de ani, s-ar fi radicalizat pe perioada în care a făcut închisoare într-o țară UE, el fiind închis pentru furt.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism și culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă. La acest dosar, polițiștii au colaborat cu Serviciul Român de Informaţii, care a pus în executare măsurile de supraveghere tehnică.

 

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor