Surse: Marius Craina, numit manager interimar al Spitalului Judetean Timisoara, dupa expirarea mandatului

De Adrian Panduru
Surse: Marius Craina, numit manager interimar al Spitalului Judetean Timisoara, dupa expirarea mandatului
Deși i-a expirat mandatul obținut prin concurs în 17 decembrie 2017, Marius Craina a fost numit în continuare manager al Spitalului Județean Timișoara, de data aceasta interimar. Numirea, conform unor surse, a venit prin Ordin al ministrului Sănătății.

Mandatul managerul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, obținut prin concurs, a expirat în 17 decembrie 2017. Deși înainte cu aproximativ o lună înainte de expirarea mandatului s-a anunțat un nou concurs pentru postul de manager, acesta a fost revocat la scurt timp din cauza schimbării componenței Consiliului de Administrație al spitalului, care a decis că nu se poate organiza un nou concurs până la expirarea completă a mandatului.

Acum, până la organizarea unui nou concurs, conform unor surse de încredere, Marius Craina va ocupa în continuare postul de manager pe o perioadă de trei luni, de data aceasta cu titlul de interimat, început din 18 decembrie. După expirarea celor trei luni de interimat decizia stă în mâinile celor din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Timișoara: pot organiza un nou concurs sau pot cere prelungirea perioadei de interimat cu încă trei luni.

Același lucru s-a întâmplat și în mandatul anterior. Marius Craina a fost numit director interimar al Spitalului Județean Timișoara în luna iunie a anului 2014, iar din 17 decembrie 2014 a ocupat această funcție prin concurs.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor