Structura anului scolar 2014-2015! Anul scolar care va incepe e mai lung cu o zi decat cel care s-a incheiat

De Valentin Rusu
Structura anului scolar 2014-2015! Anul scolar care va incepe e mai lung cu o zi decat cel care s-a incheiat
© TION - Structura anului scolar 2014-2015! Anul scolar care va incepe e mai lung cu o zi decat cel care s-a incheiat
Elevii sunt în vacanţă, pe la mare, la soare, ori la munte, şi încă nu se gândesc la începutul de an şcolar. Poate doar vremea de afară le mai aminteşte de prima zi de şcoală, tomnatică. Totuşi, Ministerul Educaţiei se gândeşte la ei şi a publicat structura noului an şcolar – 2014-2015.


Anul şcolar care vine are cu o zi în plus faţă de cel care a trecut. Astfel, dacă acum elevii vor avea de “muncit” 177 de zile, în anul şcolar ce s-a încheiat elevii au fost în băncile şcolilor 176 de zile lucrătoare. Cursurile încep, ca de obicei, la 15 septembrie. Conform ministerului, anul şcolar 2014-2015 este structurat astfel:

Semestrul I
Cursuri – luni, 15 septembrie 2014 – vineri, 19 decembrie 2014.
În perioada 1 – 9 noiembrie 2014, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 20 decembrie 2014 – duminică, 4 ianuarie 2015. Cursuri – luni, 5 ianuarie 2015 – vineri, 30 ianuarie 2015. Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 31 ianuarie 2015 – duminică, 8 februarie 2015.

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 9 februarie 2015 – vineri, 10 aprilie 2015. Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 11 aprilie 2015 – duminică, 19 aprilie 2015. Cursuri – luni, 20 aprilie 2015 – vineri, 19 iunie 2015.
Vacanţa de vară – sâmbătă, 20 iunie 2015 – duminică, 13 septembrie 2015.

Anul şcolar 2014-2015 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 29 mai 2015. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015. Săptămâna 6–10 aprilie 2015 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

În acest program, elaborat și organizat de fiecare unitate de învățământ, vor fi incluși toți copiii preșcolari/elevii și toate cadrele didactice care nu participă la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !