Sofer cercetat penal dupa ce a urcat baut la volan si a provocat un accident de circulatie, la Timisoara

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:
1Comentariu
Sofer cercetat penal dupa ce a urcat baut la volan si a provocat un accident de circulatie, la Timisoara
© foto: Info Trafic jud. Timis
Accident de circulație, vineri seară, la coborârea de pe podul din Calea Șagului, pe sensul de intrare în oraș. O tânără de 20 de ani a fost rănită ușor, după ce un șofer băut a provocat un carambol.

Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui bărbat de 51 de ani care circula pe podul din Calea Șagului pe sensul de intrare în oraș. La coborâre nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul ce circula în fața sa și l-a lovit din spate. Acesta din urmă a fost proiectat în mașina din fața sa, care a ricoșat la rândul ei într-un al treilea autoturism.

În urma impactului, o tânără de 20 de ani, pasager în al treilea autoturism, a fost rănită ușor și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

ergfgg



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor