Sofer aproape de coma alcoolica, prins de politisti in trafic, in judetul Timis

De Raoul Jurchela
3Comentarii
Sofer aproape de coma alcoolica, prins de politisti in trafic, in judetul Timis
© foto: arhiva
Inconștiență maximă pentru un bărbat în vârstă de 49 de ani, în județul Timiș. Acesta a fost prins de polițiștii de la Rutieră în timp ce conducea, deși abia se mai putea ține pe picioare. Bărbatul este cercetat penal acum.

Șoferul a fost depistat în trafic, luni dimineață în jurul orei 10.30, în localitatea timișeană Sinersig. Oamenii legii și-au dat seama imediat că ceva nu este în regulă și l-au pus să sufle în etilotest.

„Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,93mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, a refuzat recoltarea. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor