tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Robu e multumit de ce a facut ca primar: 2014 va fi anul unor mari finalizari pentru Timisoara

Robu e multumit de ce a facut ca primar: 2014 va fi anul unor mari finalizari pentru Timisoara

la 19 December 2013 15:58
19 December 2013 15:58
Dacă anul trecut, cam pe aceeaşi vreme, primarul Nicolae Robu afirma că 2013 va fi „anul startării efective a marilor proiecte” pentru Timişoara, că se va trece „de la vorbă la faptă”, la realizarea de subpasaje şi lărgirea pasajelor existente, construirea de parcări subterane şi bazine de înot, acum edilul-şef anunţă că 2014 va fi „anul marilor finalizări”. Robu se declară mulţumit de ce a reuşit să facă în 2013, chiar dacă parcările - subterane sau supraetajate - şi bazinele de înot încă lipsesc, iar singurul pasaj la care au început lucrările efectiv este cel de la Michelangelo, proiect iniţiat de fosta administraţie.
Scris de A.S. - Dacă anul trecut, cam pe aceeaşi vreme, primarul Nicolae Robu afirma că 2013 va fi „anul startării efective a marilor proiecte” pentru Timişoara, că se va trece „de la vorbă la faptă”, la realizarea de subpasaje şi lărgirea pasajelor existente, construirea de parcări subterane şi bazine de înot, acum edilul-şef anunţă că 2014 va fi „anul marilor finalizări”. Robu se declară mulţumit de ce a reuşit să facă în 2013, chiar dacă parcările - subterane sau supraetajate - şi bazinele de înot încă lipsesc, iar singurul pasaj la care au început lucrările efectiv este cel de la Michelangelo, proiect iniţiat de fosta administraţie.

Trimite articolul

X

Primarul Timişoarei a făcut, joi, o scurtă sinteză a celor întâmplate în acest an, declarând-se mulţumit de ceea ce a reuşit să realizeze.

„Pentru mine, anul 2013 a fost un an foarte bun. A fost un an în care în primul rând am fost sănătos, şi este cel mai important lucru, ca pentru orice fiinţă vie. În al doilea rând, a fost un an în care am putut să iniţiez toate proiectele majore pe care le-am promis, exceptând sistemul de spectacole de lumină, muzică, apă şi foc de pe Bega, pe care nici nu l-am avut în fruntea listei de proiecte. Şi am putut să implementez o mulţime de alte proiecte pe care nu le-am promis niciodată, dar a căror necesitate şi utilitate pentru Timişoara şi pentru timişoreni am constatat-o din funcţia de primar.
Mă bucur că am putut gestiona foarte bine toate proiectele, fără excepţie, că am reuşit să finalizez un număr foarte mare dintre ele fără întârzieri sau cu întârzieri foarte mici şi că am putut oferi satisfacţie timişorenilor de pe întreg arealul oraşului, atât din zonele centrale, cât şi din cele periferice. Am vrut să arăt că pentru mine, ca primar al Timişoarei, nu există cetăţeni de rangul unul şi de rangul doi în funcţie de zona unde au locuinţa sau de alte criterii”, a afirmat Robu, precizând că urmează să prezinte şi un bilanţ detaliat.

Edilul-şef a ţinut să le mulţumească timişorenilor că au înţeles „nevoia de modernizare” a oraşului şi au suportat consecinţele deschiderii unui număr mare de şantiere.

„Vreau să le mulţumesc tuturor timişorenilor care au înţeles nevoia de modernizare în forţă a oraşului nostru, după o perioadă de zeci de ani de încremenire în propriul tipar, şi au suportat toate consecinţele deschiderii în oraş a unui număr atât de mare de şantiere, număr care în anumite perioade s-a apropiat de 100”, a adăugat Robu.

Primarul a dat asigurări că toate proiectele majore iniţiate vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil, afirmând că 2014 va fi „anul unor mari finalizări”.

„Vreau să îi asigur pe toţi timişorenii că avem capacitatea de a duce la bun sfârşit absolut toate proiectele începute şi că vom face asta în termene compactate la maximum. Totodată, vreau să fac menţiunea că şi în 2014 vom continua tot în forţă, dar că 2014 va fi şi anul unor mari finalizări. În primul rând va fi anul finalizării proiectului Michelangelo”, a mai declarat edilul-şef.

Anul trecut, cam pe aceeaşi vreme, Robu anunţa că 2013 va fi „anul startării efective a marilor proiecte”.

„2013 va fi, pentru oraşul nostru, anul startării efective a marilor proiecte, menite să-l modernizeze radical. Vom trece de la vorbă la faptă, acolo, pe teren, la realizarea de subpasaje, la construirea de parcări subterane, la lărgirea de străzi şi pasaje existente, la construirea bazinului de înot olimpic al oraşului şi a unor bazine de înot semiolimpice de agrement, la construirea sălii polivalente de 15.000 de locuri şi la multe, multe altele”, transmitea primarul în mesajul său de Anul Nou.

Anul acesta au început efectiv lucrările la mai multe proiecte iniţiate în timpul fostei administraţii, cum ar fi realizarea Complexului Rutier Michelangelo, reabilitarea centrului istoric al oraşului sau a străzii Iancu Văcărescu pe tronsonul spre Bega şi reamenajarea Pieţei Bălcescu, primele trei pe fonduri europene. În a doua parte a anului, autorităţile locale s-au concentrat pe turnarea de covoare asfaltice.

Despre noi parcări subterane sau supraetajate nu se poate vorbi, şi nici despre realizarea de bazine de înot sau a sălii polivalente de 15.000 de locuri. Consiliul Local Timişoara s-a asociat în schimb cu Universitatea Politehnica, în 2013, pentru finalizarea lucrărilor la noua sală polivalentă a UPT, de 2.200-2.500 de locuri, din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, primăria deţinând acum jumătate din acest obiectiv, în schimbul unei contribuţii de peste 2 milioane de euro.

Pentru lărgirea pasajelor CF Jiul şi Popa Şapcă au fost realizate şi aprobate în consiliul local noi studii de fezabilitate, la fel ca şi pentru realizarea unui nou pasaj în zona Solventul. De asemenea, s-au iniţiat demersurile pentru amenajarea unui pasaj rutier subteran în Piaţa Victoriei, pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic.

Trimite articolul

X
Taguri:
bilant ,
michelangelo ,
nicolae robu ,
primaria timisoara ,
proiecte timisoara ,
reabilitare centru ,
santiere ,
timis online ,
timisoara ,
tion
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Ministerul Educației schimbă regulile olimpiadelor școlare după 13 ani
    2
    Curtea Constituțională a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților
    3
    Daniel David, ministrul Educației, prezent la Timișoara pentru Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual
    4
    Program modificat pentru relațiile cu publicul la Tribunalul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă
    5
    Accident pe Calea Dorobanților din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
    6
    Sănătatea sânilor la orice vârstă. Dr. Simona Cerbu explică prevenția, autoexaminarea și rolul controalelor imagistice
    7
    Prințul Andrew al Marii Britanii, fratele Regelui Charles, renunță la titlul său regal
    8
    O fetiță rătăcită, salvată de jandarmi pe străzile din Timișoara
    9
    Din spectatori în salvatori. Timișorenii învață cum să intervină în caz de accident rutier
    10
    Timișoara, gazdă a Competiției Naționale de Înot Special Olympics

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    Regizorul Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Ar fi fost înjunghiați de fiul lor

    Utile

    Program modificat pentru relațiile cu publicul la Tribunalul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă

    Cariere de Poveste

    FOTO. Chitaristul Horea Crișovan: „Colaborarea numărul unu a vieții mele este VanDerCris, trupa în care cânt și compun”

    Horoscop

    Horoscop săptămâna 15-21 decembrie

    Ştiri din Timiș

    Concert de colinde la Giroc: artiști consacrați și tineri talentați, pe aceeași scenă

    Ştiri din Timiș

    Școala Gimnazială Giarmata aduce spiritul Crăciunului în comunitate: târg de iarnă și concerte de colinde

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 15 decembrie 2025, în Timișoara?

    Cinema

    Proiecție specială de sărbători la Cinema Timiș. „Love Actually” revine pe marile ecrane

    Eveniment

    FOTO. Protest la Timișoara în fața Palatului Dicasterial. Sute de persoane cer schimbări în Justiție
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici