Retrospectiva 2015: Timisul, zguduit de crime si batai in plina strada, dar si de un incendiator si spargator in serie

De Raoul Jurchela
6Comentarii
Retrospectiva 2015: Timisul, zguduit de crime si batai in plina strada, dar si de un incendiator si spargator in serie
© Retrospectiva 2015: Timisul, zguduit de crime si batai in plina strada, dar si de un incendiator si spargator in serie
Anul ce tocmai se încheie nu a fost unul prea liniștit pentru polițiștii de la IPJ Timiș. Activitatea le-a fost marcată de o serie de crime petrecute pe străzile județului, dar și de un incendiator și spărgător în serie care de luni de zile face ravagii și nu a fost încă prins. Mai mult, unii dintre oamenii legii au fost chiar agresați de infractori, iar colegii lor nu au făcut prea multe pentru a da de urma agresorilor.

Unul dintre cele mai grave cazuri petrecute în ultimul timp în Timiș a fost înregistrat la Timișoara, în luna august. Un tânăr de 29 de ani a fost atunci călcat în picioare de patru indivizi supărați pe el că i-ar fi atins cu cotul din greșeală la ieșirea dintr-un club. Dumitru Joldescu avea să fie transportat în comă la Spitalul Județean din Timișoara, iar câteva zile mai târziu a sfârșit pe patul de spital. Agresorii au fost reținuți la scurt timp după aceea și sunt și acum în arest. Ei au fost trimiși în judecată, iar primul termen al procesului a fost stabilit pentru începutul lui ianuarie. Cei patru criminali sunt judecați însă pentru lovituri cauzatoare de moarte, deși familia lui Dumitru Joldescu a cerut în repetate rânduri schimbarea încadrării juridice a faptei în omor.

Violențele de stradă nu au început însă în august. În iulie polițiștii de la IPJ Timiș au realizat cu adevărat că au pierdut controlul străzii. Atunci liniștea orașului a fost zguduită de un scandal monstru petrecut pe bulevardul Take Ionescu chiar în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș. Sportivul Tudor Stoiți avea să fie desfigurat în plină stradă de mai multe persoane care l-au bătut cu parii, pumnii și picioarele. Scandalul a început la ieșirea dintr-un club de manele aflat vizavi de IPJ Timiș și a continuat până în fața inspectoratului acolo unde Stoiți a fost lăsat lat de agresori. Totul a fost întrerupt într-un final după ce polițiștii s-au trezit și ei să intervină și au trimis mascații pentru a aplana conflictul. În urma anchetei oamenii legii au stabilit că bătaia nu era decât una dintre multele încăierări ale celor din lumea interlopă care au mai avut ciocniri în decursul lui 2015 pe domeniul public, în Timișoara.

La câteva zile după ce Tudor Stoiți a fost băgat în spital la Timișoara, violențele de stradă aveau să degenereze. La finalul lui iulie, la Lenauheim, un bărbat de 36 de ani a fost ucis în bătaie la doi pași de casă în fața familiei sale în urma unei altercații spontane. Criminalul participa la o nuntă și a fost deranjat că victima i-a reproșat că circula cu viteză prea mare pe o străduță și punea în pericol copiii care se jucau. I-a chemat în ajutor pe ceilalți nuntași și, în timpul unei încăierări colective, l-a lovit cu un par în cap pe bărbatul de 36 de ani și l-a ucis pe loc.

La nici 24 de ore după aceea un fost polițist avea să fie agresat de un clan de romi. De această dată incidentul s-a petrecut la Deta acolo unde romii au creat probleme și în trecut. Fostul polițist a fost atacat în plină stradă de agresorii care ar fi avut o dispută cu fiul acestuia. Bărbatul a fost luat la bătaie după ce inițial romii l-au atacat pe fiul lui, în incinta ștrandului din localitate, iar apoi au bătut în retragere.

A venit apoi începutul lui noiembrie atunci când un tânăr avea să fie înjunghiat mortal în inimă la numai câțiva pași de o școală din Timișoara. Criminalul? Un elev al instituției respective care mergea la cursuri având la el un cuțit de vânătoare. Incidentul extrem de grav s-a petrecut la intersecția străzilor Telegrafului cu Renașterii, la distanță mică de Liceul Energetic. Victima, un tânăr de 22 de ani, mergea să își ia un amic de la școală. Băiatul era amenințat cu bătaia și și-a chemat prietenul în ajutor. Pe drum acesta a dat însă nas în nas cu criminalul, unul dintre cei care îl terorizau pe elev. Acesta a scos un cuțit de vânătoare pe care îl purta mereu cu el la școală și i l-a înfipt în piept băiatului de 22 de ani. Victima nu mai avea puls în momentul în care medicii de la ambulanță au ajuns la ea, însă a fost resuscitată și a apucat să ajungă la spital. A murit însă pe masa de operație. Agresorul, în vârstă de 17 ani, a ajuns în arest și va fi judecat pentru omor.

Haosul din stradă avea să se resimtă și în rândurile polițiștilor. Doi dintre ei, printre care și șeful Poliției Recaș, aveau să fie loviți cu mașina de un șofer fugar care nu a oprit la două filtre de poliție. Nu faptul că polițiștii au fost răniți în timpul serviciul avea însă să devină șocant, ci modul în care conducerea inspectoratului a ales să gestioneze situația. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 octombrie. Un cioban din Herneacova nu a oprit la un filtru al polițiștilor din Recaș și a reușit să scape. Avea însă să dea nas în nas cu alți oameni ai legii, printre care și șeful Poliției Recaș, care cunoșteau povestea. Polițiștii au încercat și ei să îl tragă pe dreapta pe șofer însă acesta i-a lovit cu mașina. În urmărirea lui au fost trase și focuri de armă, însă ciobanul avea să se facă nevăzut.

Modul în care avea să fie gestionată situația mai apoi a făcut dovada incompetenței celor care se află la cârma Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș. Cei care conduceau activitatea inspectoratului la momentul respectiv au refuzat să instituie Năvodul pe toate drumurile din județ și nu au făcut nimic pentru a-l prinde pe șoferul fugar. Asta deși cunoșteau identitatea acestuia, marca, modelul și culoarea mașinii cu care se deplasa. În zona Recașului au fost trimise atunci câteva echipaje de la Rutieră la inițiativa conducerii Poliției Rutiere Timiș. Rutieriștii nu au reușit de unii singuri să dea de urma fugarului în condițiile în care aceștia cunoșteau ca în palmă drumurile agricole și forestiere din zonă. Ciobanul Vasilică Măcinică avea să ajungă însă în arest câteva zile mai târziu după o serie de întâmplări demne de filmele de comedie. În timpul în care efectivele IPJ Timiș scotoceau toată zona Recașului și a Herneacovei, ciobanul a plecat liniștit din Herneacova și a venit singur până la Timișoara, la sediul IPJ Timiș. În momentul în care acesta a ajuns să discute cu ofițerul de la poartă, polițiștii trimiși în căutarea lui raportau contradictoriu că l-au încolțit pe fugar sau că ar avea informații că Măcinică a fugit în zona Sibiului. Totul a culminat însă cu goana unor ofițeri spre poarta IPJ Timiș în momentul în care au auzit că ciobanul s-a predat. Aceștia ar fi vrut ca ei să fie aceia care îl preluau, pentru ca mai apoi să îl ducă la cel care avea să investigheze incidentul. Trebuie menționat că ciobanul s-a predat la câteva zile după incidentul de la Recaș, timp în care a stat ascuns fără să fie găsit de polițiști.

Modul în care unii dintre polițiștii timișeni tratează anumite cazuri a ieșit la iveală însă în luna septembrie. Atunci a fost făcut public cazul unei tinere sechestrată și băută cu bestialitate de iubitul ei gelos într-un apartament din Timișoara. Bărbatul a ținut-o pe fată captivă aproape 24 de ore timp în care a bătut-o și a desfigurat-o. Deși fata a mers și a depus plângere după ce a scăpat din mâinile lui, agresorul a fost reținut abia după cinci zile timp în care și-a hărțuit victima cu telefoane și mesaje pentru a o convinge să nu depună plângere împotriva lui.

Situația a fost similară cu cazul unei alte tinere, din Lugoj, care a fost răpită și violată de mai multe ori de fostul soț care o teroriza după ce femeia a decis să îl părăsească. Deși la Poliția Lugoj existau mai multe plângeri pe numele bărbatului acesta a fost lăsat în libertate și a ajuns în arest abia după ce a răpit-o pe femeie chiar din fața Judecătoriei Lugoj pentru ca mai apoi să o violeze. Agresorul și-a adus victima cu mașina, deși nu avea permis, până la Timișoara unde aceasta a reușit într-un final să scape și să ceară ajutor. Trebuie menționat că pe numele bărbatului exista un ordin de restricție și îi era interzis să se apropie de fosta lui soție.

Cel mai răsunător caz căruia polițiștii timișeni nu îi pot da de capăt este cel al unui incendiator și spărgător în serie care face ravagii în județ de câteva luni. Acesta sparge casele oamenilor, dar și baruri din zona rurală. Fură bani, țigări și alcool, iar apoi pleacă cu mașina celor pe care i-a prădat. A dat nenumărate spargeri în acest mod, iar autoturismele le-a incendiat după ce s-a plimbat nestingherit o bună perioadă de timp cu fiecare. Hoțul a fost filmat de mai multe ori în timp ce dădea spargerile, însă până acum nu este de găsit. Polițiștii timișeni au reușit la un moment dat să îi ia urma, însă cei care îl filau au fost implicați într-un accident de circulație în timp ce se aflau pe urmele lui. La câteva ore după aceea anchetatorii au reușit să îl încolțească în apropiere de Timișoara și l-au împiedicat să incendieze un autoturism furat cu ceva timp în urmă din Peciu Nou. Hoțul a reușit să scape și își petrece sărbătorile în libertate…



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor