Rectificare cu scandal! Proiectul a trecut la mustață, Robu spune că PSD și ALDE sunt dușmanii Timișoarei

De Roxana Deaconescu
22Comentarii
Rectificare cu scandal! Proiectul a trecut la mustață, Robu spune că PSD și ALDE sunt dușmanii Timișoarei
© foto: Tion
Consilierii locali PSD și ALDE sunt considerați dușmanii Timișoarei de către primarul Nicolae Robu, după ce aleșii au refuzat să voteze rectificarea de buget din luna decembrie. Edilul-șef a avut sprijinul unui consilier local PMP, dar și al unuia din partea UDMR pentru aprobarea proiectului de hotărâre aflat în discuție încă de săptămâna trecută.

Proiectul de rectificare de buget a fost repus la vot luni după-amiază, într-o ședință extraordinară, după ce a fost „trântit” în timpul unei ședințe de consiliu local „de îndată” ce a avut loc săptămâna trecută. După ce activistul civic Cristian Brâncovan a spus că legea cere o dezbatere publică, reprezentanții PMT au pregătit una pentru ziua de luni, după care, câteva ore mai târziu, au repus proiectul la vot.

La ședința care ar fi trebuit să țină mai puțin de o oră s-a lăsat din nou cu discuții în contradictoriu. Liderul consilierilor locali PSD, Dan Idolu, a vrut să afle exact unde se duc banii și a acuzat Executivul PMT că folosește sumele în alte scopuri.

Așa cum tion.ro a explicat deja, rectificarea bugetară avea două părți. Una făcea referire la creditul pe care primăria l-a luat deja pentru Colterm, iar alta la mai multe transferuri de sume de la unele structuri la altele.

Pe scurt, proiectul prevede câteva mutări de sume de la anumite structuri la altele și o dispoziție dată de primar pentru acordarea unui împrumut de 101 milioane de lei pe o perioadă de 20 de ani pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece. Creditul a fost deja angajat de primărie, însă era nevoie să fie inclus și într-o hotărâre de consiliu.

Unele structuri din subordinea primăriei au cerut mai mulți bani pentru salarii, pentru a putea asigura cheltuielile aferente secțiunii de funcționare. De exemplu, Poliția Locală a solicitat suplimentarea cheltuielilor de personal cu 2,11 milioane de lei, la fel și Direcția Fiscală, cu 1,08 milioane de lei. Se cer suplimentări de fonduri și pentru cheltuielile de personal de la aparatul de specialitate al primarului, cu 1,2 milioane de lei. Se propun și diminuări de la cheltuielile de personal: Teatrul German – 565.000 lei, Medicină Școlară – 3,1 milioane lei, Serviciul Școli Spitale – 1 milion de lei și altele.

Și Direcția Edilitară a cerut mai mulți bani, 7 milioane de lei, pentru suplimentarea prevederilor bugetare pentru subvenții transport în comun. Biroul Salubrizare din primărie a cerut 500.000 lei pentru cheltuieli cu salubrizarea și deszăpezirea.

„Proiectul cuprinde două părți. Una prin care se validează dispoziția primarului referitoare la un împrumut din Trezoreria statului aprobat de CL înainte de a depune cererea de împrumut, aprobat ulterior de Ministerul Finanțelor și care face obiectul unei convenții de împrumut semnată între primărie și MF. Acești bani au fost și virați în conturile noastre și noi i-am dat mai departe la Colterm pe baza dispoziției primarului de rectificare a bugetului. Legea prevede acești pași, i-am parcurs, iar tot conform legii se impune validarea dispoziției primarului. Suma de 101 milioane lei este dedicată exclusiv acoperirii cheltuielilor Colterm pentru furnizarea agentului termic pentru perioada de toamnă-iarnă din 2018 și iarnă și în continuare cât o să fie frig 2019. Banii nu pot fi folosiți în niciun alt scop, nici măcar pentru investiții”, a explicat primarul Nicolae Robu, în timpul dezbaterii publice care a avut loc luni la prânz.

Cât despre transferurile de sume între structurile din primărie, edilul-șef spune că era nevoie de echilibrarea de buget pentru ca angajații PMT și ai structurilor din subordine să-și poată primi salariile.

„Pe parcursul anului unele posturi se vacantează, altele se ocupă. În plus, pe parcursul anului, un număr de angajați intră în concedii medicale, alții concedii fără plată, toate acestea sunt motive curente pentru care prevederile de la început de an nu se împlinesc exact la final de an. Și atunci se fac ajustări. În acest an, în mod specific au fost niște modificări legislative care poate nu au fost suficient de bine punctate, ele au fost menționate. Nu au putut fi luate în considerare, pentru că ele produceau impact abia ulterior, când s-a adoptat bugetul. Bugetul pe 2018 a fost adoptat prin HCL în 23 februarie 2018. Au fost modificări care au intervenit până prin aprilie. Acum, când tragem linia, la ultima plată salarială pe care o avem de făcut se constată că la Direcția de Asistență Socială sunt prevederi bugetare în sume mari, de milioane, care nu s-au putut executa pe motiv că de la bugetul de stat nu s-au virat banii pentru cei care asistă persoanele cu dizabilități, persoanele aflate în dificultate”, a completat Robu.

La ședința extraordinară de luni după-amiază s-a discutat zeci de minute pe marginea proiectului de hotărâre. Liderul aleșilor PSD, Dan Idolu, a avut neclarități cu privire la sumele care apar în rectificare.

„Nu a înțeles toată lumea, din moment ce a căzut la vot. Din cei care au fost aici nu ați obținut majoritatea (n.r. săptămâna trecută). Nu se poate să fim înșelați și trădați, noi, consilierii locali, să ni se prezinte un proiect de hotărâre în care în raportul de specialitate se vorbește despre altceva. Responsabilii care au făcut aceste documente trebuie să plătească. Dacă se vota joi, nu se plăteau salariile la oamenii din aparatul propriu, nu se plăteau salariile la Poliția Locală, pentru că proiectul se referea la altceva”, a atras atenția Idolu.

În proiectul de săptămâna trecută s-au strecurat într-adevăr și erori. De exemplu, scria că Direcția Edilitară solicită 7.000 de lei pentru subvențiile STPT, însă solicitarea este de 7 milioane de lei, nu de 7.000 de lei.

dezbatere foto insert text
În cele din urmă proiectul a trecut, însă după un schimb de replici destul de dur între primarul Nicolae Robu și consilierul PSD Daniel Idolu. Rectificarea a fost adoptată cu 14 voturi, la limită, după votul dat de consilierul local PMP Raluca Popescu. Săptămâna trecută „a picat” cu 13 voturi. Citiți detalii AICI!

La scurt timp după ședința de consiliu local, primarul Nicolae Robu a postat pe Facebook un mesaj destul de dur la adresa consilierilor locali PSD și ALDE. Edilul-șef îi face dușmani și spune că sunt, din nou, împotriva Timișoarei.

„PSD + ALDE a încercat pentru a doua oară să boicoteze această rectificare și nu a reușit numai pentru că, alături de consilierii locali PNL și UDMR, a votat și d-șoara consilier local PMP Raluca Popescu! Mii de mulțumiri, d-șoara Raluca Popescu, în numele timișorenilor celor mulți și în nume personal! Prin votul dv, ați făcut posibil ca cele 60.000 de familii abonate la Colerm să poată să nu aibă probleme cu căldura și apa caldă în această iarnă și, de asemenea, ca pensionarii, elevii și studenții să poată beneficia în continuare de subvenție pe mijloacele de transport în comun! Rușine, PSD + ALDE, dușmanii Timișoarei, dușmanii abonaților Colterm, dușmanii pensionarilor, elevilor și studenților Timișoarei! NU MAI VOTAȚI PSD ȘI ALDE, stimați timișoreni, nu vă mai lăsați amăgiți de vorbele lor frumoase, de promisiunile lor! Dincolo de vorbe, sunt faptele! Iar faptele arată că ei vor răul Timișoarei ca oraș și al dv ca cetățeni! Asta fac acești oameni după ce se văd cu votul dvs. luat! Noi mergem înainte loiali dvs. și contăm că ne sunteți și pe viitor alături, în tot ce pentru dvs. facem în orașul nostru drag”, a scris Robu pe rețeaua de socializare.

Edilul-șef i-a îndemnat pe prietenii lui virtuali să dea Like dacă îi sunt alături în „luptele pentru Timișoara” și să posteze „Eu sunt cu PSD, orice ați spune dvs.” dacă nu sunt alături de el. În ambele cazuri, îi roagă să dea Share.

Articole pe aceeași temă:

Tion: Dezbatere publică la primărie, pentru rectificarea de buget care a creat controverse în CLT
Poliția Locală primește mai mulți bani din bugetul local pentru cheltuielile de personal, la fel și Direcția Fiscală, dar și aparatul de specialitate al primarului, în timp ce alte structuri de primărie rămân cu mai puțini bani din sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul. Se întâmplă totul ...
foto: Tion
Discuții aprinse în ședința de consiliu local „de îndată” organizată miercuri la primărie. Proiectul pentru rectificarea bugetului a fost „trântit” de aleșii locali, după ce activistul civic Cristi Brâncovan a spus că legea cere să fie organizată dezbatere publică. Doi aleși PNL au lipsit de la ședi...



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor