Proiectul pentru transformarea Liceului de Arte de langa primarie, desfiintat la dezbaterea publica

De Roxana Deaconescu
25Comentarii
Proiectul pentru transformarea Liceului de Arte de langa primarie, desfiintat la dezbaterea publica
© foto: Tion
Dezbatere interesantă la Primăria Timișoara! Mai mulți timișoreni au venit, miercuri, să dezbată proiectul privind transformarea spațiului în care a funcționat Liceul de Arte de lângă primărie. Printre ei s-au aflat și arhitecți, inclusiv cel care coordonează elaborarea noului PUG la Timișoarei, dar și timișoreni care locuiesc în zonă. Cu toții au desființat proiectul propus de investitorii clujeni, care cuprinde și ridicarea unui turn belvedere de nouă etaje, concluzia fiind că nu se potrivește soluția prezentată de aceștia. Mai mult, reprezentanții Mitropoliei Banatului susțin că parcajul subteran care se dorește în zonă ar putea afecta Catedrala Mitropolitană.

Studium Green, din Cluj, vrea să investească în terenul de lângă primărie, unde a funcționat Liceul de Arte și unde a fost internatul Liceului Israelit. La solicitarea Ordinului Arhitecților, la Primăria Timișoara a fost organizată, miercuri, o dezbatere publică pe marginea PUZ – „Mixed Use – Zona centrală. Construire clădiri cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative de administrarea afacerilor, financiar-bancare, comerciale (terțiare), culturale, de turism, parcaj colectiv public și privat”.

Ce prevede proiectul

Ce se dorește mai exact acolo? Planul este să fie făcute parcări subterane, un hotel, locuințe colective, spații pentru cultură, dar și un turn belvedere de nouă etaje.

„Zona este văzută ca o dală urbană, ce permite amenajarea în trei subsoluri, a unei parcări subterane sub tot perimetrul studiat (cu excepție făcând suprafețele marcate de clădirile fostului internat al Liceului Israelit/Inspectoratul Școlar Județean și cea a clădirii P+1 din cadrul fostului liceu”, se arată în documentație. Se estimează că vor fi amenajate în cele din urmă între 440 și 450 de locuri de parcare.

Regimul maxim de înălțime dorit este „în general” de 3D+P+6E+Er (+26m) sau 3S+P+5E+Er (+26m). Planul este să se ridice și un turn informațional, pentru care „se dorește o înălțime mai mare pentru a crea un punct de belvedere pentru toată zona centrală, rezultând un regim de înălțime de 3S+P+9E (+47m)”.

„Soluția rupe în plan fațadele lungi (Bd. Mihai Eminescu și Bd. Loga) pentru a «scurta» vizual percepția, la nivel pietonal, de parcurs anevoios. Astfel, ansamblul creează fragmentarea vizuală pe care zona rezidențială o are la nivel de raport plin-gol și, totodată, păstrează linia de dezvoltare pe înălțime din zona de instituții – Piața Victoriei. Soluția încearcă să se raporteze cât de bine se poate la context, să-l respecte și să dezvolte armonios un cvartal subdimensionat astăzi la nivel de potențial și beneficii pe care le poate aduce comunității. Aici se vor dezvolta în subteran, pe 3 niveluri, funcțiuni de parcaj public, parcaj rezidențial și parcaj comercial și spații tehnice, iar în suprateran spații pentru cultură, un hotel, locuințe colective șamd. Volumetriile «rotunjite» vor crea aspectul de plutire și de obiect ușor”, se mai arată în documentație.

La intersecția C.D. Loga cu 20 Decembrie 1989 va fi amenajată o piațetă, unde va fi făcută „o zonă de întâlnire și trecere protejată prin intermediul unui pasaj între contextul Parcul Justiției/ Filarmonică/ Primăria Timișoara și zona Liceului E. Ungureanu”. În același loc se propune și inserarea unui „turn informațional”, cu un punct de belvedere pentru toată zona, care urmează să fie făcut printr-o colaborare cu membrii grupului SIGMA.

Oamenii care au venit la dezbaterea publică și-au exprimat îngrijorarea cu privire la distrugerea fostului Liceu de Arte și a fostului internat al Liceului Israelit, în condițiile în care Primăria Timișoara a semnat un protocol de colaborare cu investitorii, prin care îi asigură pe aceștia de tot sprijinul necesar în realizarea proiectului.

Claudiu Ionescu este arhitectul care și-a pus semnătura pe proiectul pus în dezbatere miercuri. El le-a explicat celor prezenți că a încercat să fie transparent și a consultat toate părțile implicate.

„În 1919 se finalizează liceul, din fondurile comunității evreiești, mai departe se naționalizează, trece în proprietatea statului, devine inclusiv spital pe timpul războiului, timp de 65 de ani este liceu de artă și sport. După o retrocedare revine comunității evreiești, care încearcă să-l vândă PMT. Primăria nu dorește să-l cumpere, atunci fundația nu știe ce să facă cu el și îl vinde către Studium Green, investitorul și inițiatorul acestui proiect. După un parcurs mai complicat de proiectare, ajunge la acest concurs de soluții. Suntem astăzi la faza de proiectare în vederea construirii unui «mixed use». Se va face inclusiv o descărcare arheologică, terenul se va dona către PMT și se va obține, sperăm noi, autorizația de construire, urmând să se construiască cu două etape de predare: pentru 2021 hotel cu parcaj și în etapa finală toată dezvoltarea”, a explicat arhitectul inițiator.

Potrivit lui Claudiu Ionescu, există inclusiv un aviz final favorabil de la Direcția pentru Cultură a Județului Timiș, dar și aviz de la Comisia de circulație a primăriei pentru parcajul subteran. El spune că s-a făcut și un studiu de trafic, precum și un studiu geotehnic care spune că s-a forat inclusiv până la zece metri.

„Avem studiu de înălțime pe lungimea CD Loga cu acest turn de 47 de metri, pur informațional, public, care va avea doar acces pentru belvedere asupra zonei centrale. Este un rezultat al unui studiu de volumetrie”, a explicat acesta.

Îngrijorarea și propunerile OAR

Arhitecții de la Ordinul Arhitecților România din România, filiala Timiș, au avut de făcut mai multe comentarii pe marginea proiectului. Practic, ei spun că înălțimile propuse în proiect sunt mult prea mari și că este imperios necesară păstrarea clădirii Inspectoratului Școlar, care poartă semnătura celebrului arhitect Szekely Laszlo.

„OAR Timiș consideră improprie și pripită asumarea de către administrația publică printr-un protocol direct cu proprietarii a unor indici urbanistici. Stabilirea acestora se face în baza unui PUZ aprobat de CLT după parcurgerea etapelor legale și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare. Legislația prevede dreptul de preemțiune al administrației publice locale, în cazul tranzacționării unor imobile cu statut de monument istoric sau aflat în zona de protecție a monumentelor istorice. În cazul unor imobile compoziție urbană importantă, care sunt importante pentru istoria și cultura locală, în cazul fostului liceu de arte este recomandabil ca decizia de a exercita sau nu dreptul de preemțiune să nu fie doar un simplu act birocratic, ci să se ia în urma unei consultări administrației cu societatea civilă și specialiștii în domeniu. Considerăm că exercitarea acestui drept de preemțiune ar fi fost benefică pentru oraș, mai ales în contextul obligațiilor asumate pentru TM 2021. Pe strada 20 Decembrie, clădirea propusă are 23,5 metri la cornișă și un etaj retras la 26 metri, comparativ cu înălțimea de 20 m la cornișă a primăriei. Considerăm că înălțimea propusă este prea mare, depășirea cornișei primăriei fiind de evitat, atât din motive urbanistice, care țin de percepția străzii 20 Decembrie, în lungul axei sale, cât și din motive de simbolistică urbană. Acest punct de vedere se regăsește și în avizul de principiu emis de DJC. Planșa nu detaliază modul de rezolvare. Pe str. Patriarh Miron Cristea, clădirea propusă are înălțimea la cornișă de 22,5 m, cu etaj retras, la cota 26 m, în opoziție cu clădirea Mitropoliei, care are doar 10,5 m la cornișă. Rezultă astfel un profil stradal dezechilibrat. Considerăm corectă retragerea corpurilor înalte în interiorul parcelei, astfel încât frontul rezultatul să fie echilibrat”, a explicat arhitectul Victor Popovici, vicepreședinte OAR Timiș.

Cei care au realizat proiectul doresc, de fapt, păstrarea fațadei clădirii Inspectoratului Școlar, dar vor să distrugă acoperișul, ceea ce, spun cei de la OAR, ar însemna că nu se mai vorbește deloc despre aceeași clădire.

„În ceea ce privește clădirea Inspectoratului Școlar și a liceului. Considerăm benefică și imperios necesară intenția de păstrare a clădirii Inspectoratului, fiind vorba de o lucrare a arhitectului Szekely Laszlo. Atragem atenția că propunerea elimină total acoperișul existent și o integrează într-un front continuu la nivel de parter și parter + 1 și o încalecă cu construcții noi, fapt care duce la modificarea completă a imaginii originale a casei. Practic, nu se mai poate vorbi despre aceeași clădire, din cauza absenței acoperișului, care este o parte integrantă a casei și din cauza înglobării ei într-o structură de tip big box, care acoperă o mare parte din terenul disponibil. Datorită faptului că este vorba despre o clădire parte a unui ansamblu monument istoric, considerăm că soluția corectă este păstrarea clădirii în integralitatea ei, inclusiv acoperișul, și lăsarea unui spațiu perimetral de protecție. Aceeași metodă de operare estre recomandabilă și pentru ceea ce se va păstra din Liceul de Arte”, a completat Victor Popovici.

Cât despre piațeta propusă la intersecția str. 20 Decembrie cu Bd. C.D. Loga, specialiștii OAR susțin că este o intenție lăudabilă, însă trebuie îmbunătățită ideea privind colțul de clădire propus în acea zonă.

„Poate apărea un punct de gâtuire funcțional. Recomandăm retragerea corpului de clădire și elevarea de la sol, astfel încât pietonii să poată circula liber. Străpungerea pietonală către Bd. Loga și Bd. Eminescu are un traseu aleatoriu, care nu unește puncte de interes. Din acest motiv, riscă să nu fie folosită și să nu fie atractivă pentru pietoni. Considerăm necesară găsirea unui alt traseu pietonal. Limita de implantare pentru turnul informațional, marcată în planșele de reglementări urbanistice, trebuie restrânsă și corelată cu imaginile din prezentarea 3D, astfel încât să nu există riscul ca la implementare în teren să devină o clădire mult mai mare”, a conchis vicepreședintele OAR Timiș.

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei: Dacă acest PUZ trece, ne va fi foarte greu să îi stăpânim pe unii investitori

La dezbatere a fost prezent și activistul civic Cristi Brâncovan, care a ținut să precizeze că i se pare dubios contractul de parteneriat dintre Primăria Timișoara și Fundația Caritatea cu privire la transformarea completă a spațiului de lângă municipalitate. Primăria ar beneficia de un teren de aproximativ 400 mp pentru lărgirea str. 20 Decembrie 1989, fiind de acord cu declasarea construcțiilor edificate pe terenurile aferente a două imobile.

Ilie Sîrbu, reprezentantul Asociației „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, susține că timișorenii sunt interesați de recuperarea memoriei spațiului, nu de un proiect futurist.

„Prin acest PUZ se dorește demolarea a două clădiri importante pentru Timișoara prin demolare. Nu înțelegem cum se face declasarea atâta timp cât se află între două monumente importante: Primăria Timișoara și Biserica Sf. Dimitrie din curtea Mitropoliei. Pe noi ne interesează foarte mult recuperarea memoriei acestui spațiu. Dvs. goliți de arhitectură aceste două clădiri. Probabil acel istoric care a făcut acel studiu nu simte nimic pentru Timișoara, acolo s-a dezvoltat Grupul Sigma, este Liceul Israelit. Dacă cei din comunitatea evreiască nu vor, vrem noi ca acest lăcaș de învățământ să rămână așa cum este, să păstrați ambele clădiri. Proiectul făcut de dvs. nu are nicio legătură cu interesul public, din câte știm noi primăria trebuie să dezvolte mai întâi interesul public, nu înțelegem implicarea administrației locale. Dacă acest PUZ trece, ne va fi foarte greu să îi stăpânim pe unii investitori”, a explicat Ilie Sîrbu.

Vicepreședintele USR Timișoara a atras și el atenția asupra protocolului dintre primărie și Fundația Caritatea, dar și asupra lipsei unui aviz de la Comisia de estetică a primăriei. Prezentă la dezbatere a fost și Ileana Pintilie, profesor în cadrul Facultății de Arte și Design, care a criticat declasarea sitului de patrimoniu.

„Este inacceptabil ca niște clădiri să fie păstrate doar la o fațadă, fie să fie integrate într-o construcție nouă. Mi se pare foarte important ca aceste clădiri să rămână integral, cel puțin fostul internat al Liceului Israelit, actualul Inspectorat Școlar, pentru că această clădire păstrează cu adevărat semnătura lui Szekely Laszlo, iar partea aceasta de acoperiș și de turn pe care clădirea le are sunt foarte importante în definirea arhitectonică. Agreez ideea unei izolări a acestor clădiri conservate ca atare”, a spus Ileana Pintilie.

Mitropolia Banatului: Suntem îngrijorați cu adevărat vizavi de stabilitatea Catedralei Mitropolitane

Cel mai îngrijorat de proiect a fost reprezentantul Arhiepiscopiei Timișoara.

„Există o cotă de cornișă în care ei se racordează la nivel de primărie, la 20,5 metri, după care urcă cu acel etaj retras până la 26 metri și merg pe același palier, ca un fel de «pilă», până la nivelul Mitropoliei, adică pe tot cvartalul Loga – Miron Cristea – Eminescu – 20 Decembrie. Mitropolia are 10,5 metri la cornișă, sunt 16 metri în plus. Aceasta a fost una dintre observațiile noastre. A doua este legată de trei niveluri de parcare, cu aproape 500 de locuri. Ei își asumă un nivel de parcaje publice, dar pe noi ne deranjează în primul rând nivelul de intensitate, de zgomot și vrem să vedem un studiu elaborat asupra calității vieții, în ceea ce privește mediul și poluare. Există o parte de intrare dinspre Eminescu 6, o ieșire pe partea de Loga și o ieșire de aprovizionare vizavi de reședința mitropolitană, un acces aprovizionare comercială pentru mall, hotel și așa mai departe. Vă dați seama ce trafic poate să fie acolo”, a explicat Timotei Anișorac.

Reprezentantul Mitropoliei Banatului a atras atenția și asupra parcajului, ale căror lucrări ar putea afecta chiar și Catedrala Mitropolitană.

„Suntem îngrijorați cu adevărat vizavi de stabilitatea Catedralei Mitropolitane. Știu că sunt mijloace și grupuri de pompaj moderne, dar poate scădea nivelul apei pe întreaga zonă. De aceea am cerut un studiu geo-tehnic aprofundat, pentru că există un anumit risc. Nici noi nu știm, nici ei nu ne pot spune. Acest studiu trebuie făcut în mai multe locuri, pe mai multe sondări, există riscul să fie o tasare inegală a fundațiilor și să avem probleme chiar la catedrală. Scade nivelul pe toată zona și există o argilă care este compactată pe niște pelicule de apă. În momentul în care scazi nivelul apei, o parte din acei piloni de lemn vor putrezi, pentru că nu mai sunt în mediu constant. Sunt peste 10.000 de piloni, deasupra cărora s-a făcut un radier general din beton. Studiul geo-tehnic nu ne-a fost pus la dispoziție, deși l-am solicitat. Noi suntem vecini față de zona reglementată, pe două laturi. În această etapă, pentru că asta înseamnă PUZ, au nevoie de acordul vecinilor”, a completat acesta.

„Veniți în cel mai aglomerat loc al Timișoarei și vreți să-l faceți un mall”

Fostul prefect de Timiș, Ovidiu Virgil Drăgănescu, a venit și el la dezbatere să-și exprime îngrijorările, mai mult ca locuitor al zonei centrale. El spune că investiția se potrivește mai bine la marginea orașului și susține că atât proiectantul, cât și investitorul, care sunt de loc din Cluj, nu cunosc deloc orașul.

„Zona aceasta este cea mai agresată zonă a Timișoarei în ultimii 30 de ani, deși era una dintre cele mai liniștite zone ale Timișoarei. Putem vorbi aici de o rezervație arhitectonică interbelică, o zonă cu specific care nu a fost până acum deloc agresată urbanistic. Este vorba despre un ring neterminat, ce aduce puțin cu ringul Vienei. Veniți aici într-un infern, dacă vreți să faceți o asemenea investiție. Sunt două licee, dimineața se circulă bară la bară. Vreți și spații comerciale, pe unde se face alimentarea? Este aglomerat tot timpul, nu știu ce v-a promis primăria că va face, dar vă spun că nu poate face nimic legat de trafic. Am înțeles că vreți să intrați în parcare pe Eminescu, eu vă spun că acea zonă va fi pietonală. Văd că aveți P+5 în fața Mitropoliei, este totuși o lipsă de minim respect față de o instituție importantă a Timișoarei, mai ales că vreți să faceți și un turn, nu înțeleg, să fie în competiție cu înălțimea catedralei? Timișoara, dacă vii de departe, primul lucru pe care îl vezi luminat e catedrala, acum vor fi două. Probabil că multe lucruri pe care le spun aici ar trebui să i le adresez primarului, care v-a dat voie să mergeți pe acest PUZ. Deci veniți în cel mai aglomerat loc al Timișoarei și vreți să-l faceți un mall, locuințe colective, comerciale, hotel… eu zic să reveniți asupra propunerii, să veniți și să stați câteva zile în zona aceasta, de dimineața până seara. Eu sunt de acord că trebuie făcută o investiție, dar pe noi ne interesează impactul asupra populației Timișoarei. Că domnul din Cluj vrea să-și maximizeze profitul, are toată Europa, nu neapărat zona 0,0 a Timișoarei”, a spus Drăgănescu.

Inclusiv arhitectul care conduce colectivul de elaborare al noului PUG al Timișoarei și-a exprimat nemulțumirile. Eugen Pănescu a cerut un studiu istoric și spune că cel mai nou masterplan al orașului descurajează astfel de investiții.

„Varianta aceasta nu prevede într-adevăr lărgirea străzii la profil, din două motive. Unul este lipsa de necesitate, aici avem o părere contrată de avizele de specialitate emise la nivel local, cealaltă este legată de imobilele istorice în sine, care împiedică lărgirea. Interesele comunității evreiești nu sunt reprezentate de Fundația Caritatea. M-am uitat pe socoteala de parcări, abia atingeți necesarul pentru ceea ce aveți. Parcajul public este un surplus de parcări pe lângă cel necesar. Cred că plastica fațadei este extrem de agresivă. Acel turn luminos va fi un obiect luminos. În orice caz, aceste totemuri luminoase, avem deja câteva în țară, sunt un element de poluare extrem de agresiv. Timișoara trebuie să se preocupe de partea poluării luminoase. Mie proiectul mi se pare inadecvat locului și contextului orașului”, a atras atenția Pănescu.

Cei prezenți la dezbatere au aflat că studiul de trafic a fost făcut în luna august, perioadă în care mare parte din timișoreni sunt plecați în concedii și, de fapt, traficul nu este atât de aglomerat.

Irina Leca, referent de specialitate în cadrul Institutului Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii, susține că INP propune declanșarea procedurii de clasare în procedură normală sau de urgență dacă se consideră că imobilul este amenințat cu distrugerea fostului internat al Liceului Israelit.

„Noi am fost solicitați anul trecut să emitem un punct de vedere cu privire la valoarea de patrimoniu. Punctul de vedere a fost înregistrat la nivel central, a fost depus la Direcția pentru Cultură și la PMT. El a fost elaborat de echipa de experți atestați ai INP. Din punct de vedere al vechimii, fostul Liceu Israelit are valoare medie, fostul internat ale valoare mică. Este o valoare medie urbanistică pentru cele două clădiri, la fel și din punct de vedere funcțional, iar ca valoare simbolică în cazul ambelor clădiri calificativul nostru este de o valoare foarte mare. INP propune declanșarea procedurii de clasare în procedură normală sau de urgență dacă se consideră că imobilul este amenințat cu distrugerea pentru fostul internat al liceului israelit”, a spus referentul INP.

Arhitectul-șef al Timișoarei: Vă promit că dosarul nu va pleca semnat decât atunci când va avea tot ce trebuie

Arhitectul proiectului a concluzionat că nu vrea să intre într-o dezbatere politică în ceea ce privește faptul că primăria nu ar susține interesul public și i-a asigurat pe toți că proiectul nu are nicio treabă cu primăria.

„Am cea mai mare deschidere prin a face un lucru bun față de dvs. Trebuie să ținem cont și de o anumită parcurgere a tuturor străzilor de jur-împrejur. Să știți că atunci când se fundează o fundație modernă nu se scade nivelul apei în zonă, nu se va atinge pânza freatică. Turnul nu este un loc de locuit, nu va fi o chestie de pus reclamă sau nu știu ce concurență la catedrală… Am studiat inclusiv ca lângă dvs. să facem o transparență a clădirii, să puteți beneficia de aceeași vedere către catedrală. Noi am și retras clădirea astfel încât să nu vă umbrim deloc, noi ne-am luat o marjă de încă 3 metri… vom scădea nivelul acolo în zonă, sper să nu vă afectăm prea mult (n.r. râde)”, i-a spus Claudiu Ionescu reprezentantului Mitropoliei Banatului.

Per total, dezbaterea a fost una benefică. Potrivit arhitectului-șef al Timișoarei, „așa ceva nu s-a mai întâmplat în Timișoara, o dezbatere între profesioniști și cetățeni”.

„Am avut emoții când am pornit acest demers împreună cu colegii de la OAR, dar eu cred că am dat dovadă de responsabilitate în speranța că vom înțelege mai mult. Să facem un exercițiu pentru dinamică, pentru care am să ies din haina arhitectului-șef. Șapte ani am stat în clădirea de lângă, cât timp funcționa liceul. Această problemă a sitului o am pe birou din clipa în care liceul a trebuit să părăsească clădirea. Încă stau în afara cămășii de arhitect-șef și vă reamintesc că lumea se transformă și că modul în care lumea se transformă este totdeauna necunoscut. Mă întorc în haina arhitectului-șef și vă promit că dacă atâția ani a stat dosarul acesta pe biroul meu, el nu va pleca semnat decât atunci când va avea tot ce trebuie”, a conchis Sorin Ciurariu.

Acesta este cel de-al doilea proiect imobiliar propus pentru dezvoltare în locul fostului Liceu de Arte Plastice. Primul studiu includea un bloc de 10 etaje și purta semnătura arhitecților Vlad Gaivoronschi și Ioan Andreescu.

AICI puteți analiza Planul Urbanistic Zonal propus de proiectant!

Articole pe aceeași temă:

Tion: Protest in fata Primariei Timisoara
Câțiva timișoreni care locuiesc în centrul orașului au ieșit să-și spună nemulțumirile în stradă, luni dimineața, în fața primăriei. Oamenii spun că nu vor ca în locul fostului Liceu de Arte să apară un turn cu nouă etaje și hotel. Nu au nimic cu proiectul, dar susțin că nu se potrivește în zona cen...
Tion: Turn belvedere de 9 etaje langa Primaria Timisoara
Dacă sunteți curioși să vedeți ce se va ridica în locul Liceului de Arte, lângă sediul Primăriei Timișoara, sunteți așteptați la dezbaterea publică pe marginea noului Plan Urbanistic Zonal. În proiect este menționat și un turn belvedere de nouă etaje. Ultimul proiect pentru terenul de lângă primă...
Tion: Proiectul blocului de 10 etaje de la Liceul de Arte Plastice, repus pe tapet
Vă amintiți de proiectul imobiliar propus pentru dezvoltare în locul Liceului de Arte Plastice din Timișoara? În luna februarie a acestui an s-a renunțat la el, dar doar pentru a fi studiate și alte soluții. Aparent, proprietarul clădirii care adăpostea Liceul de Arte Plastice nu renunță la ideea pe...
page
Soarta clădirilor care au adăpostit Liceul de Arte Plastice din centrul Timișoarei nu a fost încă decisă. O primă idee, prezentată la începutul acestui an, prevedea complet transformarea ansamblului de lângă primărie, dar și ridicarea unui bloc cu 10 etaje. Studiul de oportunitate necesar pentru PUZ...



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor