Primarul Timisoarei: Descentralizarea este o nevoie acuta a Romaniei!

De B.A.M
26Comentarii
Primarul Timisoarei: Descentralizarea este o nevoie acuta a Romaniei!
© TION - Nicolae Robu
Primarul Nicolae Robu consideră că oricine ar fi la guvernare ar trebui să continue proiectul descentralizării, nu neapărat administrative, ci fiscale, astfel încât comunităţile locale să gestioneze o mai mare parte din veniturile pe care le generează. Copreşedintele PNL Timiş crede că oricât de bine intenţionat ar fi un ministru sau un secretar de stat, acesta nu are cum să cunoască mai bine nevoile unei comunităţi, decât cei care conduc acea comunitate.


În opinia lui Robu, primul proiect al descentralizării, prezentat de vicepremierul Liviu Dragnea, nu a fost bine gândit şi ar fi putut conduce la o centralizare şi mai puternică a deciziilor.

„După părerea mea nu se producea suficientă descentralizare pentru că nu era bine gândită regionalizarea la acel moment. Regionalizarea poate rezolva problema pe care o discutăm, a rămânerii mai multor venituri în plan local, dar numai dacă este gândită în acest spirit. Şi organizarea administrativ-teritorială actuală este un cadru care ar permite realizarea acestui deziderat. Eu am semnalat la vremea când discuţiile privind regionalizarea erau în toi că, dacă nu e bine gândită, regionalizarea ar putea aduce un noi soi de centralism. Adică un centralism la nivelul regiunii. Nu mai avem un singur pol – capitala ţării – ci avem 8-12. Şi dacă banii se duc acolo şi nu se întorc spre autoritatea publică locală în mod corect, cinstit, echitabil, atunci nu am făcut nimic”, a afirmat Robu.

În opinia primarului Timişoarei, descentralizarea ar trebui să fie însoţită şi de o alocare mai mare de fonduri, pentru ca autorităţile locale să poată gestiona mai bine problemele comunităţilor pe care le conduc.

„Descentralizare înseamnă cât mai multe prerogative şi câţi mai mulţi bani la nivelul autorităţilor publice locale. Cine ştie mai bine decât administraţia unei aşezări – că o fi municipiu, oraş, comună – care sunt nevoile şi care sunt priorităţile? Aici trebuie să fie şi prerogativele, aici trebuie să fie şi banii cei mai mulţi. Şi la nivel de regiune, sau judeţ pe structura actuală, trebuie să fie acele fonduri care sunt necesare obiectivelor ce nu se pot gestiona local, ci doar la acele niveluri: regiune sau judeţ. Avem drumuri judeţene, evident că ele trebuie să fie în jurisdicţia consiliului judeţean, nu ale comunelor, pentru că nu ar fi funcţională treaba. (…) Dar în rest, ce se întâmplă pe aria unei comune, oraş, judeţ, trebuie să fie în jurisdicţia autorităţii locale. Şi trebuie să aibă şi resurse autoritatea publică locală”, a mai spus Robu.

El a dat ca exemplu spitalele care au trecut în subordinea Primăriei Timişoara şi care, anterior, fuseseră lăsate de izbelişte de Bucureşti.

„A fost foarte greu când s-au trecut spitalele (sub autoritatea primăriilor – n.r.) pentru că nu au venit şi resursele necesare de la gestiunea centralizată, prin Ministerul Sănătăţii, la autorităţile publice locale. S-au depăşit dificultăţile, fiecare primărie s-a reorientat în privinţa prevederilor bugetare pe care le asigură şi cheltuielilor făcute efectiv, astfel încât să nu lase de izbelişte spitalele, aşa cum se întâmpla înainte. Şi aveţi exemplul municipiului Timişoara. Câte lucruri s-au făcut în aceste spitale în aceşti ani de când ele sunt în jurisdicţia primăriei… Înainte treceau ani şi ani şi nu se întâmpla nimic, decât o degradare continuă. La fel se întâmplă cu orice, cu clădirile şcolilor. Iată că noi construim şi noi şcoli, pentru că avansăm cu proiectul noului campus Lenau, supraetajăm, ne preocupăm. Cineva dintr-un minister, oricât de competent sau de bună credinţă ar fi – presupunând că sunt întrunite aceste condiţii, deşi de multe ori nu sunt îndeplinite – e rupt de realităţi, nu cunoaşte nevoile reale. Toată structura birocratică ce se interpune este greoaie. Vin tot felul de deformări ale informaţiei. (…) Nu reinventăm sistemul. Avem modele de ţări unde lucrurile s-au înţeles corect, s-au aşezat corect şi merg bine, aşa trebuie să facem şi noi”, a explicat primarul Timişoarei.

El a adăugat că descentralizarea nu depinde de cine se află la guvernare, deoarece este „o nevoie acută a României”.

„Proiectul a rămas în suspensie şi nu ştiu dacă va mai fi reluat sau va fi întocmit altul. Trebuie să se aşeze lucrurile şi din perspectiva guvernării, este pe cale să se contureze o nouă majoritate parlamentară. Şi, desigur, dacă lucrul acesta se materializează, Guvernul va fi schimbat. Dar oricine va fi la guvernare nu va putea ignora lucrurile astea. Descentralizarea este o nevoie acută a României. Fie pe formula actuală, fie pe formula pe regiuni. Dar descentralizarea trebuie făcută”, a mai spus Robu.

El a mai dat ca exemplu şi cinematografele aflate în administrarea RADEF, care au ajuns în paragină şi acum, susţine primarul, sunt pe care să intre în proprietatea unor oameni de afaceri.

„Cinematografele sunt în administrare centralizată: RADEF. Ce se întâmplă cu ele? Se degradează toate, dar mai grav, ajung în patrimoniul privat. Cinema Studio este pierdut. Dacă era la primărie, era o sală care era folosită în interesul timişorenilor. Aşa, am fost informat că va ajunge la cineva care chipurile a finanţat RADEF, RADEF are datorii mari, nu are cu ce să le plătească şi dă sala Studio în compensaţie. Dar cine a făcut aceste datorii dubioase are şi promisiune de vânzare către altcineva. Am înţeles că numele începe cu B şi se continuă cu utuza (avocatul Butuza – n.r.) Este tot rezultat al centralizării. Dacă ar fi fost date primăriei, nu ar fi ajuns în starea în care sunt acum şi pe mâna unuia sau altuia, aşa cum, iată, ajung prin tot felul de şmecherii”, a concluzionat Robu.

Articole pe aceeași temă:

Judetul Timis, lasat din nou la coada de Guvern. Timisoara nici nu exista pe lista alocarilor de bani

Robu si-a pierdut speranta in ajutorul Guvernului. Vrea ca primaria sa faca centura Timisoarei!

Primaria Timisoara a dat in judecata Ministerul Culturii pentru preluarea cinematografelor



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor