Primăria anunță o nouă filosofie a dotărilor în școlile din Timișoara. Se pregătesc șantiere pentru 2019

De Roxana Deaconescu
12Comentarii
Primăria anunță o nouă filosofie a dotărilor în școlile din Timișoara. Se pregătesc șantiere pentru 2019
© Tion: Primăria anunță o nouă filosofie a dotărilor în școlile din Timișoara
Planuri mari pentru modernizarea școlilor din Timișoara, în anul 2019. Pentru a nu mai merge la ore după-amiaza, mai mulți elevi vor învăța în containere, dar reprezentanții primăriei anunță și o nouă filosofie în ceea ce privește dotările. Mai mult, în următorii doi ani vor să înlocuiască mai mult de jumătate din mobilierul școlar.

Oficialii PMT continuă investițiile pentru ca elevii să nu mai meargă la școală după-amiaza. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, de șase ani se urmărește acest obiectiv. Doar în cinci școli din oraș se mai organizează cursuri după-amiaza. În 2013, de exemplu, numai în patru unități de învățământ se făceau ore exclusiv dimineața.

În 2018, reprezentanții primăriei au cumpărat primele construcții modulare, așa-zisele containere, în care se țin ore pentru ca elevii să nu mai studieze după-amiaza. Primele au fost inaugurate la Școala Generală 30 din Soarelui.

„Pentru că extinderile în cazul construcțiilor clasice sunt de durată, am abordat acest concept pentru două școli din Timișoara în cursul anului 2018 – Generală 30 și Generală 7. Testul primelor luni de funcționare a fost unul de succes, clasele având toate facilitățile necesare, o suprafață cel puțin la fel de mare ca în sistemul clasic, iluminare naturală și dotări mai mult decât decente. Sistemele modulare vor fi folosite ca soluție temporară, până la finalizarea procedurilor de extindere clasică pentru care există deja proiecte pentru ambele școli. Lucrările vor debuta în 2019, iar la finalizarea lor vom putea utiliza structurile în alte zone ale orașului”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

În primele luni din 2019, șapte astfel de clase vor fi construite din construcții modulare și pentru Liceul „Grigore Moisil”, în aceleași condiții. Containerele vor fi donate de o companie mare din oraș.

Mai multe șantiere vor fi deschise la unitățile de învățământ din Timișoara. În execuție se află deja extinderi la Școala Gen. 16 și la Liceul „Vlad Țepeș”, lucrări finanțate prin PNDL și care vor fi finalizate chiar în anul ce stă să înceapă.

PMT vrea să reabiliteze și liceele „Emanoil Ungureanu” și „Brătianu” (n.r. „Miu”). Consiliul local a aprobat deja indicatorii tehnico-economici pentru reabilitare, iar proiectele ar urma să înceapă ca execuție în 2019, cu finanțare europeană și de la bugetul local.

„Licitații de execuție în desfășurare sunt pentru extinderea și reabilitarea termică a Școlii Gen. 25, a Școlii Gen. 24, a Școlii Gen. 2, dar și pentru reabilitarea completă a corpului A de la Liceul «William Shakespeare». Anul 2019 va aduce, de asemenea, refuncționalizarea fostelor ateliere ale actualului sediu al Liceului «Nikolaus Lenau», pentru a putea primi din toamnă elevii ce își desfășoară acum activitatea în spațiul din Piața Unirii, respectiv de pe str. Nemoianu”, a mai explicat Dan Diaconu pentru Tion.ro.

Tot în 2019, primăria plănuiește să consolideze și corpul fostului Liceu de Arte de pe Bd. Dragalina și să facă reparații majore la Liceul Pedagogic, extinderi și reabilitări la „Moisil”, Economic. Acestea sunt doar câteva dintre planurile PMT în domeniul educației.

Oficialii primăriei anunță și „o nouă filosofie a dotărilor în școlile din Timișoara”. Ei spun că au făcut o analiză detaliată a achizițiilor realizate de către școli cu fonduri de la bugetul local.

„Astfel, pentru dotările comune – calculatoare, licențe, smart-boarduri, videoproiectoare, mobilier etc., achiziția se va face centralizat la nivelul municipiului, economia previzionată fiind de peste 50%, aproximativ 2,6 milioane de lei”, ne-a mai spus viceprimarul Timișoarei.

Potrivit lui Diaconu, se vor cumpăra în jur de 1.000 de calculatoare, peste 500 de videoproiectoare și peste 500 de table interactive, dar în următorii doi ani, „prin procedura transparentă în sistemul electronic de achiziții și vor fi împărțite școlilor din Timișoara”.

Viceprimarul Dan Diaconu mai spune că în următorii doi ani plănuiesc să poată înlocui mai mult de jumătate din mobilierul școlar vechi din școlile orașului.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor