Preturile cerute pentru apartamentele vechi din Timisoara au inceput sa creasca din nou

De Marcel Hoster
18Comentarii
Preturile cerute pentru apartamentele vechi din Timisoara au inceput sa creasca din nou
© foto: arhiva
Proprietarii apartamentelor timișorene scoase la vânzare și-au crescut în februarie pretențiile la prețurile practicate, chiar dacă plusul este încă mic. Situația este similară și la nivel național în februarie, prețurile apartamentelor au revenit pe creștere.

Luna februarie a adus noi majorări ale prețurilor cerute de cei care își scot locuințele la vânzare. La nivel național, prețul mediu al unui metru pătrat a ajuns, astfel, la o valoare de 1.197 de euro pe metru pătrat util, cu 2,1% mai mare decât cea valabilă la finele lunii precedente, respectiv 1.172 de euro pe metru pătrat util. Patru dintre cele șase centre regionale monitorizate de cei de la Imobliare.ro, în frunte cu Bucureștiul, au consemnat scumpiri în perioada menționată. Spre deosebire de ianuarie, însă, când tendința de creștere a prețurilor a fost susținută (în marile orașe) doar de segmentul locuințelor noi, de data aceasta apartamentele vechi s-au apreciat în unanimitate. Cererea s-a situat la un nivel ridicat în februarie.

La Timișoara pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,7% pe parcursul lui februarie, de la 1.159 la 1.167 de euro pe metru pătrat util. Și pe piața timișoreană se poate observa același contrast între piața apartamentelor vechi și cea a celor noi. Dacă cea dintâi a înregistrat o creștere de 1,6% a valorii medii de listare pentru un apartament (de la 1.152 la 1.170 de euro pe metru pătrat util), cea din urmă a consemnat, dimpotrivă, o scădere de 2% (de la 1.179 la 1.155 de euro pe metru pătrat util).



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor